Leonard Cohen a susţinut un concert extraordinar, duminică seara, în Piaţa Constituţiei din Capitală, şi a adunat 11.000 de fani care au venit să-i asculte melodiile. Ca de obicei conceul lui a fost unul de excepţie, iar ţinuta impecabilă, el schimbând mai multe costume şi pălării.
Profund ancorat În spiritualitate, budism şi kabbalah, poet şi muzician, pe Leonard Cohen ori îl iubeşti din suflet ori nu, foarte sensibil la simboluri, semnul lui este o stea a lui David format din două inimi care se întrepătrund una cu cealaltă.
Creatoarea de bijuterii, Thea Haimovitz, inspirată de acest simbol, i-a facut o bijuterie Kabbalah pe care i-a dăruit-o după concert la Hotel Marriott unde a fost cazat. ”Este vorba de două bijuterii: una este semn de carte cu semne foarte puternice de protecţie
şi viaţă cu lumină, un semn de carte care poate fi prins de orice, poate fi ţinut în mâna în momentele de meditaţie, iar unul dintre medalioane este detaşabil, cu inscripţia אלד
care reprezită protecţia supremă. Al doilea medalion, o prelucrare superbă din argint de o fineţe ieşită din comun a ceea ce înseamna”mezuza”, adica lumina, protecţie, rugăciune şi recunoştinţă permanentă către Univers pentru tot ce avem. Poate fi pus pe lanţ ca medalion sau purtat în portofel ca portbonheur. Bijuteriile sunt personalizate şi potrivite unei persoane plină de atât mister şi talent” a declarat Thea.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.