Liceul Teoretic “Carmen Sylva” în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INFP, și Universitatea Maritimă Constanța – UMC, organizează “Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021 – Eforie Sud”.
Gândit în jurul conceptului „Deschiderea și Comunicarea științei” , evenimentul va evidenția impactul pe care știința și cercetătorii l-au avut în procesul de deschidere din nou a lumii. Niciodată în istoria umanității impactul științei asupra vieții noastre nu a fost mai clar și mai rapid.
Programul evenimentului:
Știința este distractivă! – expoziția de proiecte științifice ale elevilor, ora 11:00 – curtea liceului
În anul școlar 2021-2022 se deruleză o serie de proiecte noi la Liceul Teoretic“Carmen Sylva”Eforie Sud:
Laboratorul de fizică – chimie, 24.09.2021, ora 17.
De la CanSat la CubeSat – proiect în parteneriat cu Asociația Chineză a Științei și Tehnologiei (CAST).
Experiența ROEDUSEIS și STIM.
“Vânătorii” de cutremure de la “Carmen Sylva” – cum monitorizăm cutremurele cu ajutorul unor seismografe educaționale.
Monitorizarea calității apei din Marea Neagră și din Lacul Techirghiol – aplicație pentru Rețeaua Europeană a Școlilor Albastre.
Community Talk “Cum poate comunitatea locală să sprijine proiectele școlare?” – ora 18:00 – curtea liceului.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.