În perioada 21 – 25 mai 2014, la Constanța se desfășoară vizita oficială a reprezentanților Ligii Navale a Statelor Unite (Navy League of the United States – NLUS). Din delegație fac parte și Mr. James H. Offut – Președinte, Mr. William Waylet – Directorul pentru Activități Regionale din cadrul Ligii și Mr. Nicholas Hayes – Președintele NLUS–Regiunea Europa.
Liga Navală a Statelor Unite a fost fondată în 1902 cu susţinerea Preşedintelui Theodore Roosevelt. În timp, această formațiune a militat pentru un serviciu naval mai puternic în faţa Congresului şi a poporului american, devenind o organizaţie civilă de frunte, servind, sprijinind şi susţinând toate serviciile – Forţa Navală a S.U.A, Corpul Marinei S.U.A. şi Garda de Coastă a S.U.A. Liga Navală este compusă din 43.000 de civili organizaţi în mai mult de 245 consilii în întreaga lume, lucrând pentru a susţine membrii serviciilor navale şi pe familiile acestora. Acest lucru se realizează printr-o varietate de programe educaționale, care amintesc cetăţenilor că Statele Unite reprezintă o naţiune maritimă, ale cărei interese economice naţionale şi de securitate au strânsă legătură cu libertatea mărilor. Printre activitățile derulate de NLUS se numără și: educarea oficialilor aleşilor locali şi statali cu privire la disputele maritime; comunicarea lunară cu peste 60.000 de militari şi civili cu privire la aspecte importante; găzduirea diverselor forumuri publice şi evenimente educaţionale; recunoaşterea serviciilor de excepţie din cadrul serviciului militar activ şi personalului de rezervă prin programele naţionale şi locale de premiere și sponsorizarea activităţilor pentru încurajarea moralului şi asistenţei sociale.
De-a lungul anilor, Liga Navală a înregistrat numeroase realizări, fiind respectată și recunoscută de către cetăţenii din întreaga lume, comunitate şi lideri industriali, precum şi oficiali publici. Programele Ligii Navale sunt primite cu interes în comunităţile din întreaga naţiune, iar membrii săi sunt recunoscuţi pentru integritatea şi patriotismul lor.
În ultimii ani, S.C. RAJA S.A. Constanţa a reuşit să devină un model în rândul operatorilor de profil din ţară şi străinătate. În urma relațiilor de colaborare cu specialiștii americani, compania noastră a reușit implementarea celor mai noi tehnologii în domeniul serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. Astfel, SC RAJA SA împreună cu Guvernul Statelor Unite, prin Agenția de comerț și Dezvoltare SUA din cadrul Ambasadei Statelor Unite la București, au implementat un proiect pilot SCADA pentru zona Cobadin – județul Constanța. Investiţia, în valoare de 2 milioane Euro, din care compania americană Motorola Solutions a contribuit cu un grant în valoare de 600.000 de euro, iar Guvernul Statelor Unite ale Americii cu o finanţare nerambursabilă de 1,2 milioane de euro, presupune controlul computerizat, de la distanţă, a tuturor parametrilor legați de furnizarea de apă şi servicii de canalizare în 25 de localități. La ora actuală se lucrează deja la extinderea sistemului SCADA la nivelul întregii arii de operare SC RAJA SA, în luna iunie urmând să fie funcțional si sistemul de pe zona Băneasa – Lipnița – Ostrov.
Având în vedere importanța investiției SCADA pentru creșterea calității serviciilor oferite, dar și implicarea Guvernului SUA în realizarea acestui proiect, în cursul zilei de mâine, vineri – 23 mai 2014, delegația NLUS va efectua o vizită de lucru la Centrul de Excelență Motorola de la Murfatlar. În cadrul vizitei, oficialii americani vor afla mai multe despre proiectul prin care sistemele de alimentare cu apă și preluare a apelor uzate din cele 25 de localități din zona Cobadin au fost complet automatizate, dar și despre activitatea Centrului de Excelență, unde, periodic, sunt pregătiți specialiști pentru operarea sistemelor SCADA (atât pe parte de alimentare cu apă și canalizare, cât și pe parte de energie electrică și gaze).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.