Principala misiune a Ligii Studenților Universitatea Maritimă din Constanța este aceea de a reprezenta și promova interesele studenților pe plan educaţional, social, cultural, economic.
Reprezentanții studenților din România, reuniți la Oradea în cadrul Adunării Generale a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), îi cer ministrului delegat pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu și celorlalți reprezentanți ai Guvernului să ia măsuri pentru ca studenții să nu mai fie nevoiți să abandoneze studiile universitare!
Analizând datele a 20 de universități de stat, studenții au constatat că rata abandonului pentru promoția 2013 a fost de aproape 40%. Măsurile luate de stat și de universități pentru a diminua fenomenul sunt uneori la limita penibilului sau chiar sub această limită. Astfel, bursa socială are o valoare medie de aproape trei ori mai mică decât necesarul și universitățile respondente au, în medie, un angajat specializat în consiliere în carieră sau consiliere psihologică la peste 8000 de studenți!
„Pe măsură ce investigăm tot mai mult măsurile pe care statul le ia pentru reducerea abandonului școlar, inclusiv pentru accesibilitatea acestuia pentru cei săraci, născuți în mediul rural sau având dizabilități, dar și pentru creșterea relevanței studiilor și asigurarea unei treceri optime de la liceu la facultate și de acolo la locul de muncă, rămânem tot mai consternaţi de ineficienţa acestora. Statul crează mecanisme la nivel legislativ, dar nu verifică ce impact au acestea şi dacă ele îşi ating cu adevărat scopul. Este nevoie atât de investiţii financiare suficiente pentru ca aceste mecanisme să fie funcţionale, cât şi de interes din partea statului pentru a le face eficiente. Observăm însă cu dezamăgire că noi suntem singurii care caută soluţii reale pentru problemele studenţilor, statul alegând să se spele pe mâini cu mecanisme implementate superficial care nu rezolvă de fapt nimic.” – Cristi Popescu, Vicepreședinte Educațional ANOSR
În urma protestelor studențești din toamnă, care au scos în stradă mii de studenți în 10 centre universitare din țară, fiind cele mai mari proteste studențești din ultimii 10 ani, ministrul delegat a făcut o serie de promisiuni. Printre ele se numără creșterea subvenției cămine – cantine, reformarea modului de alocare a burselor sociale și propunerea de soluții pentru creșterea fondului alocat pentru burse, adoptarea unui act normativ care să facă centrele de consiliere și orientare în carieră funcționale și adoptarea unui plan financiar multianual pentru educație, elaborat de Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice. De atunci, doar creșterea subvenției cămine – cantine a fost realizată – și aceea cu 10% față de 30% cât solicitaserăm.
„Domnul ministru Mihnea Costoiu a făcut o serie de promisiuni în timpul protestelor. Doar una a fost realizată efectiv, deși au trecut câteva luni de atunci. În același timp, Ministerul Educației Naționale a început să facă studii cerute de noi fără să ne dea acces la rezultate și avem și alte semnale neplăcute referitoare la raportarea MEN față de noi.” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR
Revendicarea principală a studenților rămâne alocarea a 6% din PIB pentru educație, revendicare anunțată și în toamnă și pentru care nu au luptat doar studenții ci și elevii, părinții, profesorii și rectorii.
„Luptăm în continuare pentru 6% din PIB pentru educație. Nu suntem absurzi și înțelegem că o creștere majoră a bugetului va putea avea loc doar prin legea bugetului pentru 2015. Am cerut însă planul financiar multianual pentru a ne asigura că intențiile Guvernului sunt de respectare a asumărilor politice făcute atât de partidele aflate acum la guvernare cât și de cele din opoziție, dar nerespectate până acum de nimeni, urmând ca în a doua parte a anului să discutăm despre procentul din PIB pentru educație din 2015. Vrem ca în perioada următoare să se realizeze cel puțin măsurile promise în toamna anului 2013. Banii necesari pot fi alocați cu ușurință prin rectificare bugetară, iar actele normative ce trebuie adoptate țin strict de Ministerul Educației Naționale și de Guvern. Dacă nu ni se respectă aceste cerințe, vom constata evidentul – că Ministrul Mihnea Costoiu este rău intenționat și nu vrea un sistem de educație mai bun și mai echitabil.” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR
Analizele menționate privind abandonul școlar și serviciile care ar trebui să îl amelioreze, precum și Raportul Național privind Implementarea Statutului Studentului, adoptate în Adunarea Generală, vor fi lansate public în perioada următoare.
Evenimentul a avut loc în perioada 14 – 16 Martie, fiind găzduit de Universitatea din Oradea și organizat de ANOSR alături de Asociația „Gheorghe Șincai” a Studenților în Istorie Oradea (ASI) și Asociația Studenților Farmaciști din Oradea (ASFO).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.