Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa in parteneriat cu Universitatea Maritima din Constanta va desfasura incepand din 25 iulie scoala de vara Maritime Summer University.
Maritime Summer University are ca activitate principală simularea procesului de predare, învăţare şi evaluare în Universitatea Maritimă din Constanţa, pentru un număr de 20 de elevi din toată ţara, absolvenţi ai clasei a XI-a. Elevii vor urma un program de cursuri, seminarii şi laboratoare reprezentative pentru anul I , II şi III de studiu, susţinute de profesorii noştri universitari .
Proiectul vine în ajutorul elevilor indecişi cu privire la facultăţile între care au de ales pentru a-şi continua studiile la nivel universitar.
Prin acest proiect elevii de clasa a XI-a pot să experimenteze viaţa de student în facultatea pe care doresc să o urmeze,având oportunitatea să testeze cursurile celor 2 facultăţi din universitate, pentru ca în final să facă o alegere conştientă şi sigură.
Obiectivul proiectului este acela de a prezenta mediul universitar, în rândul a 20 de elevi de liceu, absolvenţi ai clasei a XI-a din România, pe o perioadă de 10 zile, simularea vieţii de student si promovarea activităţilor extracurriculare şi de educaţie non-formala în rândul a 20 de elevi, pe o perioadă de 10 zile.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.