Tenis Club IDU Mamaia organizează, în perioada 08-14 iunie 2015, a 21-a ediţie a turneului internaţional de tenis Mamaia IDU Junior Championship – Mobexpert U16, competiţie rezervată junioarelor şi juniorilor cu vârsta sub 16 ani. Competiţia este înscrisă în calendarul Tennis Europe Juniors Tour, fiind clasificată la categoria a II-a, ceea ce face din turneul constănţean al doilea ca importanţă în Europa (după cel de la Milano), în săptămâna respectivă, la nivelul junioarelor şi juniorilor U16.
La startul ediţiei din acest an se vor afla posibile viitoare vedete ale tenisului mondial, reprezentând Bulgaria, Belarus, Canada, Cipru, Moldova, Rusia, Serbia, Ucraina şi, evident, România. Favoritul nr.1 în turneul masculin este românul Filip-Cristaian Jianu (nr.64 în clasamentul general Tennis Europe Juniors Tour), un tânăr bucureștean în vârstă de doar 13 ani, al cărui idol este Roger Federer şi care a urcat până pe locul 4 în clasamentul european U14. La Mamaia, principalii săi rivali se anunţă a fi bucureşteanul Ioan Luca Vidan, campionul național la această categorie, dar şi favoritul gazdelor, constănţeanul Ştefan Paloşi, sportiv legitimat la Tenis Club IDU Mamaia.
În turneul fetelor, marea favorită la câştigarea titlului este campioana ultimei ediții, constănţeanca Selma Cadâr (15 ani, nr.15 TEJT), însă un cuvânt greu de spus îl vor avea, cu siguranţă, sârboaica Nevena Sokovic (15 ani, nr.81 TEJT), dar și reprezentantele noastre Oana Smaralda Corneanu, Carmen Roxana Manu și Ramona Eva Chivu, ultimele două fiind, la rândul lor, constănțence.
Arbitrul principal al turneului este românul Ştefan Nicorici. Pe ambele tablouri de simplu, vor intra 32 de jucători (jucătoare), dintre care 20 sunt direct acceptaţi (acceptate), patru vor primi wild-card-uri, iar opt vor accede din calificările care debutează sâmbătă, 6 iunie. Pe lângă punctele importante pe care turneul le oferă, învingătorii vor beneficia şi de un wild-card la un turneu ITF „futures”, în timp ce învinşii din finală vor primi un wild-card în calificările unui turneu ITF „futures”. Se joacă pe toate cele şapte terenuri de la TC IDU Mamaia, iar mingile folosite sunt Head ATP.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.