Marcel Pavel a primit titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Buşteni”, alături de alte personalităţi. Distincţiile au fost acordate în cadrul unei ceremonii ce a avut loc vineri, la sediul Primăriei.
Evenimentul s-a încheiat la o cabană din localitate, unde oaspeţii au fost întâmpinaţi cu ţuică fiartă şi „pomana porcului”. Până în prezent s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Buşteni unui număr de 48 de personalităţi din diferite domenii de activitate: ştiinţă şi cultură, sport, muzică, administraţie publică, medicină.