Ministerul Afacerilor Externe, în calitatea de coordonator naţional al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, va organiza, mâine, 28 iunie 2012, o masa rotundă cu tema „Dezvoltarea urbană şi regională: Smart Cities, Smart Regions”, în cadrul celei de-a II-a ediţii a Târgului internaţional „DUNĂREA şi DELTA”.
Evenimentul va avea loc la Centrul expoziţional Romexpo din Bucureşti, între orele 10.00 şi 15.00, şi va fi structurat pe două sesiuni: 1 – Consolidarea reţelei de oraşe din regiunea Dunării şi 2 – Dezvoltarea durabilă a localităţilor din Delta Dunării. Obiectivul principal al dezbaterii este promovarea proiectelor şi iniţiativelor comune care să contribuie la o dezvoltare durabilă, verde şi cuprinzătoare a oraşelor din bazinul dunărean.
Oraşele reprezintă motorul dezvoltării economice, fiind o sursă generatoare de soluţii la sfidările cu care se confruntă comunitățile urbane, prin inovaţie, creativitate, tehnologie de vârf, cultură, educaţie, dezvoltare durabilă și protecţia mediului înconjurător.
Strategia UE pentru Regiunea Dunării îşi propune să contribuie la dezvoltarea oraşelor şi a zonelor de periferie prin atragerea de investiţii, valorificarea potenţialului turistic, dezvoltarea infrastructurii, a clusterelor industriale şi educaţionale, întărirea coeziunii sociale şi a cooperării atât între autorităţile publice implicate la nivel sectorial în implementarea Strategiei dunărene, cât şi între reprezentanţi ai comunităţii de afaceri şi ai societăţii civile.
La dezbateri vor participa specialişti din cadrul administraţiei centrale şi locale, reprezentanţi ai comunităţii oamenilor de afaceri, societăţii civile şi cercurilor academice, precum şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice din ţările dunărene.
Informaţii suplimentare:
Târgul internaţional „DUNĂREA şi DELTA” se desfăşoară pe parcursul a trei zile (28 – 30 iunie), iniţiativa fiind lansată pentru promovarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării şi urmăreşte să devină o platformă de discuţii şi contacte, să încurajeze schimburile de idei şi de bune practici şi să susţină crearea de noi parteneriate public-privat.
Date cu privire la participarea României la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării pot fi găsite pe site-ul MAE, la secţiunea specială : http://www.mae.ro/strategia-dunarii sau pe site-ul Comisiei Europene: http://ec.europa.eu/regional_policy/cooperate/danube/index_en.cfm
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.