20 de copii şi adolescenţi hipoacuzici vor evolua pe scena special amenajată pe plaja Clubului Dunărea din Eforie Nord în spectacolul “Măștile călătoare”, vineri, 5 septembrie, începând cu orele 18:00. Copiii îşi vor purta măştile călătoare în faţa a sute de spectatori în ritmuri muzicale antrenante, însoţite de improvizaţie, teatru şi mişcare. Trupa de teatru va fi coordonată de o echipă de trei voluntari profesionişti în aplicarea tehnicilor de terapie prin joc şi drama terapie. Spectacolul „Măştile călătoare” va fi a treia provocare pentru aceşti tineri după cele două reprezentaţii teatrale de excepţie pe care le-au susținut pe parcursul proiectului – “Cele 4 elemente” şi “În căutarea fericirii”. Pe parcursul celor nouă luni cât a durat proiectul “Jocul rupe masca tăcerii”, au participat 45 de copii şi tineri hipoacuzici purtători de implant cohlear sau de aparate auditive convenţionale şi 81 de copii cu auz normal, cu vârste cuprinse între 4 şi 20 de ani. Metodele terapiei prin joc şi drama terapiei au facilitat mijloacele de comunicare ale beneficiarilor acestui proiect, reuşind să le stimuleze capacitatea şi dorinţa de exprimare. “Spectacolul va fi o demonstraţie autentică şi sensibilă de spargere a barierelor, de auto-cunoaştere şi depăşire a propriilor limite, prin acceptarea imaginii de sine”, a declarat Magda Cernea, coordonatorul proiectului din partea Audiosofia.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.