ORDIN
privind structura anului şcolar 2013 – 2014
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 185/2013, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naționale,
În temeiul art. 94, alin.(2), lit. r) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
MINISTRUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE
emite prezentul ordin:
Art.1 (1) Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:
a) pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 37 de săptămâni din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în data de 30 mai 2014;
b) pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 13 iunie 2014;
c) pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare.
d) pentru clasele din învăţământul profesional cu durata de 2 ani, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare;
e) pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile;
f) stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenții ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfășoară în perioada propusă de unitatea de învățământ organizatoare și aprobată de inspectoratul școlar, conform structurii anului școlar, cu respectarea vacanțelor;
g) pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare.
Art.2 Anul şcolar 2013-2014 începe pe data de 1 septembrie 2013, se încheie pe data de 31 august 2014 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:
Semestrul I
Cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013
În perioada 2 – 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2013 – duminică, 5 ianuarie 2014
Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014
Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 1 februarie 2014 – duminică, 9 februarie 2014
Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014
Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 – marți, 22 aprilie 2014
Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014
Vacanţa de vară – sâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014
Art.3 În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.
Art.4 (1) Săptămâna 7–11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.
(2) Tipurile de activități care se organizează în săptămâna menționată la alin. (1), modalitățile de organizare și responsabilitățile se stabilesc conform anexei, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art.5 (1) Tezele din semestrul I al anului şcolar 2013-2014 se susţin, de regulă, până la data de 20 decembrie 2013.
(2) Tezele din semestrul al II-lea al anului şcolar 2013-2014 se susţin, de regulă, până la data de 23 mai 2014.
Art.6 (1) În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin.
(2) Solicitarea de modificare a structurii anului școlar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinților din unitatea/unitățile de învățământ respectivă/respective.
(3) Aprobarea modificării structurii anului şcolar, menţionată la alin. (1), se acordă în condiţiile asigurării unui număr de zile de cursuri cel puțin egal cu cel stabilit la art. 1, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele și evaluările naționale: evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a, examenul de bacalaureat, examenele de certificare a competențelor profesionale, examenele de atestare a competențelor, examenele de absolvire.
Art.7 Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competenţelor profesionale/ a competențelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului educaţiei naționale.
Art.8 Direcţia generală educaţie şi învățare pe tot parcursul vieții, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală management, resurse umane și rețea şcolară națională, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi conducerile unităţilor de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art.9 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
MINISTRU,
Remus PRICOPIE
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.