„Este un moment deosebit de important pentru întreaga comunitate ovidiană, întrucât astăzi cu toții sărbătorim victoria faptelor în dauna vorbelor. Țin să felicit și să le mulțumesc cadrelor didactice pentru că în ciuda numeroaselor interferențe de pe parcursul campaniei electorale au ales având convingerea că progamul meu managerial pe care l-am pus la dispoziție întrunește sufragiile aspirațiilor celor mulți.
Deși rezultatele votului mă recomandă drept învingător detașat, cursa nu a fost întotdeauna atât de lejeră. Drumul până la victorie a fost lung și anevoios, dar pe parcurs, am fost permanent susținut de o echipă cu adevărat de exepție.
Doresc să le mulțumesc, pe această cale, tuturor celor care s-au dovedit parteneri de o deosebită calitate și care au ales să se implice, cu toată energia, în viitorul universității noastre. Am cunoscut mulți colegi, am învățat să-i apreciez în diversitatea lor de păreri sau moduri de expresie și am învățat să colaborez cu fiecare, pentru că numai împreună putem înfăptui mult dorita schimbare.
Mă onorează faptul că sunt noul rector al Universității Ovidius din Constanța, cu atât mai mult cu cât această funcție este pentru prima dată ocupată în urma votului universal, direct și secret, manifestat de întreg corpul profesoral, alături de reprezentanții studenților.
Alegerea noului rector reprezintă, astfel, voința întregii suflări academice ovidiene, iar eu voi răspunde încrederii cu care am fost investit, canalizându-mi toată forța și puterea de muncă în folosul dumneavoastră și al Universității Ovidius din Constanța.
Vă asigur că pe întreaga perioadă a mandatului meu voi rămâne fidel sloganului sub semnul căruia mi-am purtat campania electorală „Fapte nu vorbe! Împreună în A”. Voi fi un rector al tuturor, deschis dialogului și receptiv la nevoile comunității, păstrându-mi totodată orientarea spre modernizare și dezvoltare, alături de dorința ca Universitatea Ovidius din Constanță să devină un veritabil pol de competitivitate la nivel regional și național.
Perioada care va urma este caracterizată de mari ambiții și numeroase așteptări, dar de astăzi suntem mai uniți, mai puternici și direct implicați în viitorul universității noastre“.
Vă mulțumesc
Prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.