Indragitul artist Mihai Margineanu implineste astazi, varsta de 45 de ani. Familia, prietenii, dar si admiratorii sai l-au asaltat cu mesaje si urari inca de la prima ora. Chiar daca in aceasta perioada filmarile pentru serialul ”Las Fierbinti” si repetitiile intense pentru concertul de la Cinema Patria de pe 15 octombrie, ii ocupa tot timpul, Mihai Margineanu nu va trece peste aceasta zi speciala fara a petrece in compania celor dragi. Pentru cei care inca nu au aflat, Mihai Margineanu locuieste intr-un bloc cu sase familii de prieteni, printre care se numara comediantii Catalin Neamtu, Bobonete dar si unul dintre membrii trupei sale. Cu siguranta, Mihai Margineanu va avea parte de o aniversare memorabila, caci toti cei prezenti vor petrece in cel mai firesc mod impreuna cu sotiile si copii acestora, 11 la numar. La cei 45 de ani ai sai, Mihai se considera un om implinit. Are o casnicie fericita cu doi copii minunati, iar pe plan profesional se bucura din plin de admiratia publicului. Este cunoscut ca fiind un tip prietenos, plin de energie si cu un umor de nestapanit, Mihai Margineanu stie sa trateze cu maxima seriozitate fiecare latura a profesiei sale. Rodul seriozitatii sale se observa la concertele sale, caci fiecare aparitie a sa pe scena se desfasoara cu casa inchisa. Peste numai doua saptamani, mai exact pe 15 octombrie, artistul se va reintalni la Cinema Patria cu cei care il indragesc in cadrul concertului ”Haimanalele se intorc la Cinema”. Sustinut de acompaniamentul band-ului sau, va transforma seara de miercuri intr-o adevarata petrecere ce va instala rapid in sufletele spectatorilor acea stare perfecta de buna dispozitie. Cu muzica pe placul tuturor fie ca vorbim de folclor, folk, pop, sau orice alt gen pe care il interpreteaza Mihai Margineanu nu ii va priva pe cei prezenti de melodiile sale celebre: ”Ma iubieste femeile”, ”Paraschivo”, ” Zarita, zanga”, s.m.a. Desi, s-au tinut departe de concerte la nunti sau de turnee organizate peste hotare, Mihai Margineanu si band-ul sau au primit cu incantare, si in acelasi timp cu onoare, invitatia de a reprezenta Romania, la Dublin, in cadrul unei manifestari culturale de amploare la care vor interpreta melodii din folclorul romanesc. Desi evenimentul este programat saptamana viitoare, Mihai are emotii si simte ca va reusi sa ii cucereasca pe cei 4.000 de spectatori irlandezi cu melodiile traditionale romanesti.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.