Ministerul Afacerilor Externe organizează în perioada 11-13 iulie 2012, în parteneriat cu Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND) şi PNUD România, cea de-a V-a ediţie a Şcolii Române de Dezvoltare, la Predeal.
Ediţia din acest an îşi propune definirea unei viziuni comune a actorilor implicaţi cu privire la paşii pe care ţara noastră îi are de urmat în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare. Obiectivele Şcolii Române de Dezvoltare se vor axa pe evidenţierea şi dezbaterea rezultatelor obţinute de România în domeniul asistenţei pentru dezvoltare până în prezent, precum şi pe adaptarea Strategiei Naţionale privind Politica de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare la noile realităţi. În acest context, participanţii la cea de-a V-a ediţie a Şcolii Române de Dezvoltare îşi propun să creeze un cadru de dezbatere având ca scop găsirea modalităţilor celor mai eficiente de creştere a transparenţei implementării proiectelor şi programelor ODA derulate de România.
Informaţii suplimentare
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit stat donator de asistenţă pentru dezvoltare, cooperarea pentru dezvoltare fiind complementară acţiunii externe şi relaţiilor comerciale ale României.
Conform Strategiei naţionale, politica naţională de cooperare pentru dezvoltare constă în suportul acordat ţărilor în curs de dezvoltare, incluzând ţările cu venit mic şi mediu. Sărăcia nu este echivalentă doar cu lipsa resurselor financiare, ci şi cu lipsa accesului cetăţenilor la hrană, educaţie, servicii de sănătate, locuri de muncă, decizie politică, infrastructură.
În calitate de stat membru al UE, România poate acorda asistenţă pentru dezvoltare statelor aflate pe lista Comitetului Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE, atât printr-o politică proprie, cât şi prin asocierea la politica comunitară şi la eforturile financiare ale UE în materie.
Şcoala Română pentru Dezvoltare este un eveniment anual finanţat din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe, care reuneşte actorii relevanţi în domeniul cooperării pentru dezvoltare, cât şi din statele prioritare. Evenimentul se înscrie, în acest context, între eforturile României de a deveni un donator internaţional relevant şi vizibil, care să contribuie la dezvoltarea statelor partenere şi eficientizarea asistenţei pentru dezvoltare acordată la nivel internaţional. Şcoala Română de Dezvoltare a reunit de la prima ediţie peste 400 de participanţi.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.