Ministerul Educației și Cercetării a lansat un amplu proces de revizuire a modului în care se organizează în România pregătirea personalului didactic.
Prima acțiune a acestui proces este aceea de realizare a profilului de competențe ale cadrului didactic, iar în acest sens, Ministerul Educației și Cercetării a realizat un chestionar pentru opinia publică.
Ministerul Educației și Cercetării a propus, pentru anul universitar 2020-2021, bugetarea de locuri pentru programe-pilot de masterat didactic. Grupul de lucru format în acest scop va propune un profil de competențe ale cadrului didactic, astfel încât să poată fi structurat programul de pregătire profesională.
Procesul de elaborare a acestui profil de competențe va cuprinde mai multe activități, printre care și o consultare publică a părților interesate, prin intermediul unui chestionar, disponibil în perioada 19 martie – 5 aprilie 2020, aici: https://profilcd.questionpro.com.
În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării invită toate persoanele interesate să completeze acest chestionar.
Considerăm că opiniile fiecărui actor implicat în procesul educațional sunt importante și contăm pe un număr cât mai mare de răspunsuri pentru a înțelege cât mai bine așteptările din societatea românească.
Răspunsul va fi anonim și va fi utilizat doar pentru demersul de cercetare realizat de Ministerul Educației și Cercetării.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.