Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a aprobat, prin ordin, criteriile generale privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, master şi doctorat pentru anul universitar 2015 – 2016.
Potrivit acestui document-cadru, concursul pentru admiterea la toate formele de învăţământ pentru studiile universitare (licenţă, master, doctorat) se poate organiza în sesiuni, în condiţii identice, exclusiv înainte de începerea anului universitar. La admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă pot participa doar absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă.
Media generală minimă de admitere la studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat nu poate fi mai mică decât 5 (cinci) sau decât un număr minim de puncte echivalent. Media generală de admitere se calculează ca medie aritmetică sau medie ponderată a notelor obţinute la probele concursului de admitere.
La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenţă şi de master pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, notele şi mediile obţinute la examenul de licenţă/diplomă, conform metodologiei proprii. Instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate provizoriu au obligaţia de a elabora propriul regulament de organizare a admiterii la programele oferite în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat, în conformitate cu metodologia-cadru emisă de Ministerul Educaţiei.
Admiterea la studii universitare de licenţă se susţine în limba română. Pentru programele universitare de licenţă şcolarizate în limba română, la solicitarea scrisă a candidatului, concursul de admitere se poate susţine şi în limba maternă a acestuia, cu respectarea autonomiei universitare. Pentru studiile universitare organizate într-o limbă străină, admiterea se susţine în limba română sau în limba străină de predare a programului de studii universitare de licenţă. Pentru studiile universitare organizate într-o limbă străină, admiterea va conţine obligatoriu o probă de competenţă lingvistică eliminatorie, notată cu admis/respins.
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene pot participa la admiterea în toate ciclurile de studii universitare, în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare. Românii de pretutindeni, cetăţenii din state terţe pot participa la admiterea în toate ciclurile de studii universitare, conform prevederilor legale în vigoare, acordurilor bilaterale şi ofertelor unilaterale ale României şi a metodologiilor special elaborate de MECS pentru aceştia.
Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de ciclul de studii şi de instituţiile de învăţământ care le oferă, însă poate beneficia de finanţare de la bugetul de stat doar pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat. Candidatul declarat admis la mai multe programe de studii universitare optează pentru programul de studii care va fi finanţat de la bugetul de stat, prin depunerea diplomei/adeverinţei de bacalaureat sau a diplomei/adeverinţei ciclului de studii universitare anterior absolvit, după caz, în original, la facultatea pe care doreşte să o urmeze, respectând termenul de depunere stabilit de aceasta din urmă.
Mediile generale/punctajele generale obţinute de candidaţi la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la instituţia de învăţământ superior la care aceştia au candidat, în conformitate cu metodologiile proprii de admitere. Ordinea de clasificare rezultată în urma admiterii va fi utilizată şi pentru repartizarea locurilor finanţate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasaţi candidaţi din fiecare domeniu, conform metodologiei proprii.
Instituţiile de învăţământ superior pot percepe de la candidaţi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, taxe de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii, în cuantumurile aprobate de senatele universitare şi prevăzute în regulamentul propriu. Excepţie fac situaţiile legate de restituirea dosarelor candidaţilor respinşi sau ale celor care renunţă la locul obţinut prin admitere. În aceste cazuri, după afişarea rezultatelor finale, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea cererii şi necondiţionat, instituţiile de învăţământ superior au obligaţia să elibereze aceste documente fără perceperea unor taxe.
Instituţiile de învăţământ superior vor aduce la cunoştinţa candidaţilor, prin afişare la sediul instituţiilor şi pe pagina web proprie, informaţii privind regulamentul propriu de admitere, oferta anuală de şcolarizare, condiţiile şi documentele necesare pentru înscriere, perioadele sesiunilor de admitere, modalitatea şi probele de concurs, facilităţile sau condiţiile speciale, taxele de înscriere pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii, respectiv orice alte informaţii utile candidaţilor.
Metodologiile proprii de admitere ale instituţiilor de învăţământ superior trebuie să prevadă criterii de departajare a candidaţilor, inclusiv în cazul mediilor egale obţinute la concursului de admitere, astfel încât să nu se depăşească capacitatea de şcolarizare stabilită, conform prevederilor legale în vigoare. Rezultatele concursului de admitere se fac publice prin afişare la sediul instituţiilor şi pe pagina web proprie.
Important: conducerile instituţiilor de învăţământ superior au întreaga responsabilitate pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.