Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNIDPT) au organizat marţi, 21 iunie, Conferinţa naţională cu tema „Învăţământul profesional-dual, drumul de la idei la practică”. Au răspuns invitaţiei reprezentanţi ai Administraţiei Prezindenţiale (consilierul de Stat în cadrul Departamentului Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, Ligia Deca), ai Guvernului (ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, Violeta Alexandu, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pâslaru şi secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Claudiu Vrânceanu), reprezentanţi ai autorităţilor publice, agenţilor economici, camerelor de comerţ şi industrie, ambasadelor, organizaţiilor patronale şi sindicale, comitetelor sectoriale şi ai societăţii civile.
În cadrul conferinţei au fost prezentate rezultatele consultării publice referitoare la documentul-concept ,,Opţiunile de educaţie şi formare profesională a absolvenţilor de clasa a VIII-a”, respectiv propunerea privind învăţământul prfesional-dual. Astfel, au fost analizate şi prezentate principalele concluzii extrase din întâlnirile regionale, care au reunit peste 800 de participanţi, dar şi ale celor peste 400 de chestionare completate în cadrul consultării on-line. In cadrul unor ateliere de lucru dedicate principalelor provocări aduse de învăţământul profesional-dual au fost discutate propunerile partenerilor sociali şi ale operatorilor economici, astfel încât programele de formare în sistem profesional-dual să fie puse în aplicare începând cu anul şcolar viitor.
Principalele concluzii ale dezbaterilor din cadrul conferinţei au relevat necesitatea introducerii unei rute profesionale în sistem dual în Romania, urgenţa consolidării parteneriatului public-privat, inclusiv prin stimulente şi facilităţi fiscale pentru operatorii economici care investesc în formarea profesională în sistem dual. Un alt element important semnalat de participanţi îl reprezintă necesitatea pilotării acestor tipuri de programe pentru ajustarea şi îmbunătăţirea sistemului propus. A fost subliniată nevoia de a lua în considerare specificul IMM-urilor şi de a consolida capacitatea acestora de implicare în formarea profesională. Concluziile dezbaterii publice şi cele ale conferinţei vor fi integrate în documentul de politică publică al MENCS, document ce va prezenta un concept consolidat însoţit de un plan de acţiuni pentru punerea în aplicare a învăţământului profesional-dual, începând cu anul şcolar viitor.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.