Clubul Nautic Român organizează sâmbătă, 6 decembrie 2014, la Techirghiol, prima ediţie a Festivalului Moş Nicolae, în compania sportivilor, a voluntarilor şi sponsorilor, care pe parcursul anului competiţional au susţinut activităţile organizaţiei. Evenimentul va fi găzduit de Droma’s, din Techirghiol şi se va derula în spiritul festivităţilor tradiţionale organizate în comunităţile din toată lumea, unde Sfântul Nicolae este celebrat ca ocrotitor al marinarilor, pescarilor şi copiilor. Moş Nicolae va sosi la bordul unui velier, dacă va avea condiţii bune de navigaţie şi va acosta la debarcaderul central din Techirghiol. Sportivii Clubului Nautic Roman vor sustine un recital de poezie şi cântece, jocuri şi concursuri marinăreşti (individual şi pe echipe) şi evident vor fi acordate cadouri specifice, pizza-party şi masa de peşte. Tortul tematic de 10 kg, este creat şi oferit de maestrul internaţional chocolatier Silvian Miron. În 2015, la cea de-a doua ediţie, Festivalul Moş Nicolae va include şi o regată virtuală precum şi un concurs de artă culinară cu produse şi meniuri tradiţionale din bucătăria naţională şi internaţională, preparatele urmând a fi pregătite de membrii clubului.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.