Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au actualizat traseele pe care se pot desfășura pregătirea practică și susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere în județul Constanța.
Astfel, pregătirea practică în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere în municipiul Constanța se poate desfășura pe toate străzile deschise circulației rutiere, cu următoarele excepții: – strada Soveja (de la intersecția cu bulevardul Mamaia până la intersecția cu strada Primăverii), strada Chiliei, strada Maramureș, strada Ion Andreescu și strada Războieni; – perimetrul format de strada Mihai Viteazu (de la intersecția cu bulevardul Ferdinand până la intersecția cu strada Traian), strada Traian (de la intersecția cu strada Mihai Viteazu până la intersecția cu bulevardul Tomis), strada Termele Romane (bulevardul Marinarilor), bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, strada Lebedei, strada Mircea cel Bătrân (din Piața Ovidiu până la intersecția cu bulevardul Ferdinand), bulevardul Tomis (din Piața Ovidiu până la intersecția cu bulevardul Ferdinand), străzile din interiorul perimetrului (ex. strada Ecaterina Varga, strada Mihail Kogălniceanu (de la intersecția cu bulevardul Ferdinand până la intersecția cu strada Dragoș Vodă), strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, strada Marcus Aurelius, strada Sulmona, strada Arhiepiscopiei, fără ca enumerarea să aibă caracter limitativ) și parcarea din vecinătatea Porții de acces nr. 1 a Portului Constanța.
În perioada 1 mai – 15 septembrie a.c. este interzis accesul pe bulevardul Mamaia (de la intersecția cu strada Soveja până la intersecția cu strada Lotus), pe bulevardul Mamaia Nord (de la intersecția cu strada Lotus până la intersecția cu bulevardul Năvodari), pe bulevardul Tomis (din Piața Ovidiu până la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu). Examinarea cursanților în vederea obținerii permisului de conducere în municipiul Constanța se poate desfășura pe toate străzile deschise circulației rutiere, cu următoarele excepții: – în perioada 1 mai – 15.09 este interzis accesul pe bulevardul Mamaia (de la intersecția cu strada Soveja până la intersecția cu strada Lotus), pe bulevardul Mamaia Nord (de la intersecția cu strada Lotus până la intersecția cu bulevardul Năvodari). – pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere se va realiza în județul Constanța, pe toate drumurile deschise circulației rutiere (cu excepția A2 și A4).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.