Â
10 decembrie 2011: seara magica la Bucuresti. Salvatore Adamo, celebrul star al anilor â€60 a venit la Bucuresti pentru a le aduce romanilor amintiri dragi din acele vremuri. A fost o ocazie buna si pentru cei tineri: au descoperit un artist extrem de talentat, longeviv si foarte carismatic.
Seara a debutat cum nu se poate mai frumos pentru publicul roman. Artistul i-a salutat pe cei din sala in limba romana: “Buna seara doamnelor si domnilor” a spus Adamo dupa ce a urcat pe scena. Apoi au curs incet aproape 30 de piese: melodii celebre alaturi de cantece de pe noul album al artistului, toate insotite de aplauzele furtunoase ale publicului. Dupa fiecare piesa Adamo a avut grija sa le multumeasca oamenilor in limba romana.
Om de mare finete, s-a aplecat peste scena de fiecare data pentru a saruta mana doamnelor ce ii daruiau cate un buchet de flori. A oferit chiar si autografe in timp ce canta.
I-a prezentat pe cei 8 muzicieni din orchestra, fiecare oferind cate o mostra de virtuozitate cu instrumentul la care canta. A multumit pana si inginerilor de sunet, dezvaluind inca o data firea sa extrem de amabila si politicoasa.
Spre sfarsitul spectacolului cineva din sala a cerut piesa “Tombe La Neige”. Cu umorul caracteristic, artistul a ras si a spus: “Va inchipuiati ca vin la Bucuresti fara sa cant Tombe La Neige???” Se pare ca artistul lasase pentru sfarsit tot ce era mai bun… marile sale hituri “Tombe la Neige” si “Vous Permettez Monsieur” fiind cantate aproape de finalul recitalului.
Timp de mai mult de 2 ore artistul a incantat publicul cu hiturile sale celebre in toata lumea. A cantat si piese noi de pe cel mai recent album al sau “De Toi A Moi”: “Je Reviens”, “La Beaute Des Femmes”, “La Vie Encore”, “La Boite a Souvenirs”, “Pourqoui Tu Chantes?”… promovarea acestui album fiind si motivul pentru care celebrul artist a vizitat Romania.
Dupa cateva bisuri si o seara memorabilia, Adamo urma sa iasa de pe scena dar nu inainte de a ura in limba romana “Craciun Fericit!”.   “A fost un concert incredibil! Ce cadou frumos ne-a facut Adamo de Craciun!” a spus dupa concert un spectator uimit de reprezentatia marelui cantaret. “Super show! Ce proba de virtuozitate a dat Adamo. Sa canti live doua ore si ceva… Nu am mai fost la niciun spectacol la care publicul sa cante si sa danseze asa!” a fost parerea altui spectator.
Ambasador UNICEF, cavaler, cetatean de onoare al mai multor orase, poet si in acelasi timp actor, celebrul personaj a dedicat cu drag cateva ore din viata sa oamenilor din Romania si nu numai (au fost prezenti la eveniment si fani din alte tari). In concluzie, a fost un show pentru toate varstele. Un adevarat show de la care cei mai tineri au ce invata. 4000 de oameni au cantat si au dansat la unison: o mare de oameni care transmiteau la randul lor veselie si voie buna.
Concluzia este una: fermecatoarea lume a sansonetei il va avea ca print pentru totdeauna pe romanticul Salvatore Adamo. Sensibilitatea, expresivitatea si carisma celui ce este poreclit “tandru gradinar al dragostei” l-au ajutat sa isi intipareasca definitiv numele in lumea cantecului francez si totodata in amintirea milioanelor de fani.
http://www.youtube.com/watch?v=3nSMwN_TxCo&feature=plcp&context=C26666UDOEgsToPDskIVmAra5MWv5BTteX-QkZJL
http://www.youtube.com/watch?v=-YOn5r29xgc
Foto: Alin Craciun
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.