Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă continuă, miercuri, desfăşurarea lunară a exerciţiilor pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. În intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.
Acţiunea denumită generic ”Miercurea sirenelor” se desfăşoară, începând din luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni. Sirenele vor emite semnalul «Alarmă la dezastre», care presupune iminenţa producerii unor calamităţi cu impact major asupra comunităţilor.
În cadrul exerciţiului, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) şi audibilitatea mijloacelor de alarmare a populaţiei.
