Chiar dacă este o metodă foarte veche, cunoscută în lumea arabă de mai bine de 5.000 de ani, epilarea organică cu zahăr a fost preluată recent de specialiştii în domeniu, au perfecţionat-o, iar la ora actuală aceasta reprezintă o metodă revoluţionară, cu multiple avantaje în comparaţie cu toate celelalte metode de epilare. Spre deosebire de clasica epilare cu ceară, epilarea cu zahăr se aplică în sensul invers creşterii firului de păr şi se smulge în sensul în care firul de păr creşte. Metoda este una igienică, nu este fierbinte, se curăţă foarte uşor, cu apă calduţă, zahărul fiind solubil în apă, nu rupe firele de păr şi este recomandată persoanelor cu pielea sensibilă; acestea sunt principalele concluzii ale specialiştilor de la OnLinEstetic. Pasta de zahăr folosită pentru epilare conţine numai ingrediente naturale (apă, zahăr şi suc de lămâie), poate epila chiar şi cele mai scurte fire de păr. „Toate femeile ştim cât de neplacută poate fi epilarea corporală, mai ales în zonele mai sensibile, dacă folosim metodele clasice. Vestea bună este că am reuşit să perfecţionăm o metodă pe care arabii o aplicau acum 5000 de ani, iar această epilare cu zahăr a devenit una dintre cele mai comode şi igienice modalităţi de îndepărtare a părului nedorit. Metoda poate fi folosită şi de cei care suferă de eczemă,vene inestetice, psoriazis şi se poate realiza pe orice tip de piele, pe diferite texturi ale firului de păr şi genuri biologice”, declară Manager On Clinic, Aura Manole.
CLINICA OnLinEstetic este Clinica din România specializată în tratamente de estetică medicală şi reprezintă cea mai nouă specializare de la On Clinic Advanced Medical Institute. Ce tratamente oferă clinica OnLinEstetic: reîntinerire şi revitalizare a pielii, siluetă suplă, armonioasă şi piele fermă, mărire buze, umplere riduri, epilare BIO cu zahăr, excizie aluniţe, negi şi alte formaţiuni cutanate, etc.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.