Daca ajungeti in apropierea orasului Hateg din Judetul Hunedoara nu ratati rezervtia de Zimbri. Nu veti regreta!
Cu o suprafaţă de 40 ha, situată în apropierea oraşului Haţeg, Pădurea Slivuţ reprezintă un ecosistem natural cu quercinee xeroterme, rest al unor întinse suprafeţe de pădure iniţială de stejari, dar care au fost defrişate datorită extinderii activităţilor agricole specifice pentru zonele colinare de pe rama depresiunii Haţegului. Din anul 1958, în zona s-a creat în această pădure o rezervaţie de zimbrii. În prezent, Direcţia Silvică Deva prin Ocolul Silvic Haţeg, deţine custodia acestei rezervaţii naturale.
Aflata 3 km de oras, rezervatia din padurea Slivut se mandreste cu faptul de a fi primul loc de pe teritoriul Romaniei, unde zimbrul european si-a facut aparitia. Acest fapt s-a intamplat in toamna anului 1958, cand o pereche de zimbri – Podarec si Polonka – a fost adusa din Polonia. Peste cinci ani a mai fost adus încă un exemplar din Polonia, Pumila. Aceştia s-au înmulţit, astfel încât în anul 1979, în Rezervaţia de Zimbri Slivuţ – Haţeg, existau un număr de 12 zimbri. Cei născuţi în România au primit nume începând cu litera R. În timp, o parte dintre zimbri născuţi la Haţeg (in total 47 de pui) au luat drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi rezervatii de zimbri, respectiv Vanatori Neamt si Neagra Buscani. La Rezervaţia Vânători – Neamţ au fost duşi de la Haţeg trei exemplare în anul 1969, la Neagra Bucşani au plecat şase exemplare în anul 1982. Alţi trei zimbri de la Haţeg au luat în anul 1966 drumul Bucureştiului, pentru a fi daţi Grădinii Zoologice, iar un an mai târziu, încă doi zimbri au plecat la Piteşti. În anul 2002, au fost aduşi la Haţeg un număr de trei exemplare de zimbri de la Bucşani.
Familia de zimbri de la Slivuţ – Haţeg a primit în sânul ei ultimul exemplar în anul 2004, pe Roxana. Astfel, în momentul de faţă există în rezervaţie un număr de patru zimbri: Romo, Roxi, Romina şi Roxana. În incinta rezervaţiei de la Slivuţ – Haţeg puteau fi întâlniţi şi alţi reprezentanţi ai faunei carpatine, respectiv cerbi carpatini, lopătari, capră neagră, urs, mistreţ, căprioară, fazani.
În timp, aceştia au fost duşi la diverse grădini zoologice din judeţ sau din ţară sau puşi în libertate, pe motiv că rezervaţia de zimbri nu este autorizată ca şi grădină zoologică şi nu pot fi ţinute aici alte animale în afară de zimbri.
Rezervatia de Zimbri Hateg-Slivut se intinde pe o suprafata de 50 de hectare, acoperite cu paduri de carpeni, stejari si brazi.
In prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri in toata lumea, toti urmasii a doar 12 strabunici. Candva, familia zimbrilor ocupa Europa si America de Nord. Zimbrul caucazian a disparut pentru totdeauna. Ultimul exemplar a murit in 1927. Un individ, mascul, in varsta de 1 an, a fost prins si dus in Germania in 1908, unde a trait 18 ani in captivitate.
Din imperecherea sa cu cateva femele de zimbru de ses au aparut descendenti hibrizi, asa-numitii zimbrii europeni, strabunicii celor care mai pot fi admirati astazi si in padurea Slivut.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.