Interesul turiștilor români pentru vacanțe în România, prin programul „Înscrieri Timpurii a crescut în prima lună din 2024.Volumul rezervărilor a fost cu 30% mai mare față de perioada similară a anului trecut, datorită ofertelor speciale cu avans minim de 100 de lei și diferență achitată cu maxim 14 zile înainte de data cazării, conform datelor BIBI Touring Touroperator.
Această creștere păstrează evoluția anului 2023, când numărul turiștilor a fost în medie cu 11% mai mare față de anul precedent, sosirile înregistrate în stațiunile turistice din România, însumând 13647 mii persoane, depășind cu 0,28% numărul turiștilor din 2019, considerat an de referință pentru turismul național. Înnoptările au însumat 29171 mii, apropiindu-se de valorile din 2019 în creștere totuși cu 9,8% față de 2022. În ceea ce privește sosirile turiștilor străini care au vizitat țara, aceștia au reprezentat 15,4% din totalul sosirilor în România, conform datelor Institutului Național de Statistică, în concordanță cu cele ale touroperatorului.
Turiștii români și-au recâștigat încrederea în planificarea vacanțelor, chiar și cu 9 luni înainte. Plata cu vouchere de vacanță a reprezentat aproape 25% din ponderea rezervărilor. Mai mult de 90% din totalul voucherelor emise în 2023, au fost deja decontate.
În același timp, turiștii au fost mai atenți la bugetul alocat și la raportul calitate/preț, preferând în general unitățile clasificate de 3 și 4 stele, cu facilități și servicii suplimentare. Astfel, pentru zona de litoral, turiștii au preferat în procent de 31% unitățile clasificate de 3 stele și 57% pe cele de 4 stele, iar pentru zona de munte-balneo proporția este constantă, în jur de 42%, atât pentru unitățile de 3 cât și pentru cele de 4 stele.
Stațiunile din zona de litoral care s-au bucurat de cel mai mare număr de turiști în anul 2023, au fost: Mamaia, Eforie Nord și Jupiter, cu o pondere de 58% din totalul vânzărilor, în timp ce în zona de munte, Sinaia, Predeal și Poiana Brașov, au ocupat 56% din volumul vânzărilor, iar pentru balneo, Băile Felix, Călimănești-Căciulata și Băile Herculane cu o pondere de 64%.
“Turismul este respirația economiei. Au fost 4 ani cu provocări uriașe iar agențiile de turism au depășit incredibil de bine restricțiile de călătorie, boala, influența războaielor și în 2023 – costul dublat al finanțărilor. Noi plătim toamna în avans milioane de euro pentru a ne asigura locuri bune în sezonul de vară, la prețuri cât mai accesibile. Ne bucurăm că anul acesta am reușit să depășim semnificativ cifrele din 2019. Promovăm cu pasiune și încredere turismul românesc pentru români și străini în 20 de țări. Brandul nostru s-a născut acum 37 de ani pe plaja din Venus, pe când eram studenți. Și mergem înainte, oferind vacanțe pentru suflet, oriunde în România”, a declarat Adrian Voican, președinte BIBI Group4Travel.
Pentru anul 2024, BIBI Touring Touroperator estimează o creștere a tarifelor cu 15-20% față de 2023 și o durată medie a sejurului de 4,5 nopți pentru zona de litoral, respectiv de 3,6 nopți pentru zona de munte – balneo și Delta Dunării.
Tot în acest an, vor avea succes stațiunile unde OMD-urile împreună cu autoritățile locale vor pune în valoare potențialul turistic al zonei respective și hotelurile care au înțeles să adopte tarife și servicii competitive, adaptate pentru nevoile turiștilor. În același timp, BIBI Touring Touroperator are convingerea că 2024 va fi un an de creștere pentru turismul românesc.
Sursa foto Ovidiu Oprea
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.