Începutul weekend-ului teatral aparţine unei piese cu mare priză la public, care nu a fost jucată încă în această stagiune, „Nunta lui Figaro” de Pierre Beaumarchais.
Vineri, 10 martie, de la ora 19.00, Figaro va fi interpretat, pe scena teatrului, de actorul Tani Ştefu. Alături de el, Bogdan Caragea, Luiza Sarivan, Luiza Martinescu, Cristina Oprean, Lana Moscaliuc, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Laura Crăciun, Ionuţ Alexandru, Dan Cojocaru, Alexandru Iacov, Daniela Ivanciu se vor întrece în replici de un umor care nu şi-a pierdut savoarea la mai mult de 200 de ani de când au fost rostite pentru prima dată. Regia este semnată de Cristian Ioan, iar scenografia, de Gabriela Nicolaescu.
Piesele din seria Figaro ale dramaturgului francez mai cuprind „Bărbierul din Sevilla” şi „Mama vinovată”, toate fiind cenzurate, la vremea când au fost scrise, adică la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de regele Ludovic al XVI-lea, care nu gusta satira la adresa aristocraţiei franceze. Totuşi, când ele au primit aprobarea de a fi jucate, s-au bucurat de un mare succes chiar şi în rândul aristocraţilor. Opera lui Mozart cu acelaşi titlu a fost cântată pentru prima dată în 1786, la doi ani după debutul piesei de teatru.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.