O delegaţie de oameni de afaceri din Israel va veni în Mangalia, în această toamnă, pentru a discuta cu reprezentanţii administraţiei publice locale despre oportunităţile de investiţii în zonă. Primarul Cristian Radu s-a întors, recent, din Israel unde a avut o întâlnire pe această temă, la invitaţia consulului României în Ţara Sfântă, Aneta Badiu. Edilul s-a deplasat în oraşul Karmiel, cu care Mangalia s-a înfrăţit, în baza unei Hotărâri a Consiliului Local. Pe parcursul vizitei, Cristian Radu a purtat o serie de discuţii cu mai mulţi reprezentanţi ai mediului de afaceri din zonă, care s-au interesat despre posibilităţile de a derula invesiţii în Mangalia şi staţiunile turistice aferente. „Karmiel este un oraș cu 50.000 de locuitori, care înregistrează, anual, o creștere economică notabilă, datorită celor peste 100 de fabrici deschise acolo. În timpul șederii în localitate, chiar am vizitat trei dintre acestea, al căror obiect de activitate este producerea maselor plastice și prelucrarea aluminiului. Totodată, am discutat cu foarte mulți români care trăiesc în diverse zone din Israel de peste 50 de ani. Dialogul cel mai fructuos l-am avut însă cu mai mulți oameni de afaceri, care au foarte mulţi clienţi români. În urma întrevederii, aceștia și-au exprimat intenția să-și extindă afacerile la Mangalia”, a subliniat primarul Cristian Radu.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.