Obiceiuri în Postul Paștelui

Pregătirea spirituală pentru sărbătoarea Paştelui începe din ultima săptămână a Câşlegilor de iarnă, numită de popor şi Săptămâna Albă. În acest interval de timp nu se mănâncă carne, este permis a se consuma ouă, lapte şi produse obţinute din lapte dar nu se fac nunţi sau alte petreceri cu muzica.

SĂ„Ć’ptĂ„Ć’mâna AlbĂ„Ć’ se terminĂ„Ć’ cu DuminicĂ„Ć’ LĂ„Ć’satului de Sec care, cândva, era o adevĂ„Ć’ratĂ„Ć’ sĂ„Ć’rbĂ„Ć’toare familialĂ„Ć’ ÅŸi chiar comunitara, încĂ„Ć’ din preziua acestei duminici, femeile pregĂ„Ć’teau bucate pentru masa nocturnĂ„Ć’ la care participau toĂ…ÂŁi membrii familiei ÅŸi invitaĂ…ÂŁii acesteia: vecini, rude, prieteni. Petrecerea nocturnĂ„Ć’ purta numele de LĂ„Ć’satul Secului ÅŸi continuĂ„Ć’ pânĂ„Ć’ cĂ„Ć’tre miezul nopĂ…ÂŁii, moment în care fiecare mesean mânca în mod ritualic câte un ou zicând: „ouÅŸor, ouÅŸor, sĂ„Ć’-mi fie postul mai uÅŸor”.

În Duminica Lăsatului de Sec feţele şi flăcăii rămaşi necăsătoriţi în câşlegile de iarnă erau luaţi în derâdere în cadrul unui obicei numit strigările de peste sat. Flăcăii se adunau în cete, se urcau pe înălţimile satului de unde slobozeau roti mari din paie aprinse şi-i satirizau, prin strigături sub formă de dialog, pe cei rămaşi necăsătoriţi.

Prima zi de dupĂ„Ć’ LĂ„Ć’satul Secului se numea Lunea curatĂ„Ć’, zi în care femeile nu lucrau nimic în afarĂ„Ć’ de spĂ„Ć’latul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau în podul caselor. Tot în aceastĂ„Ć’ zi, dupĂ„Ć’ petrecerea bahica nocturnĂ„Ć’, unul dintre membrii familiei se sculĂ„Ć’ mai de dimineaĂ…ÂŁĂ„Ć’, lua fata de masĂ„Ć’ cu firimiturile rĂ„Ć’mase de la ospĂ„Ć’Ă…ÂŁ, ieÅŸea cu ea afarĂ„Ć’ ÅŸi aruncĂ„Ć’ resturile de mâncare pĂ„Ć’sĂ„Ć’rilor din curte zicând: „VeniĂ…ÂŁi pĂ„Ć’sĂ„Ć’ri sĂ„Ć’ vĂ„Ć’ dau ÅŸi vouĂ„Ć’ din bucĂ„Ć’Ă…ÂŁele mele cu care prind postul, dar ÅŸi voi sĂ„Ć’ prindeĂ…ÂŁi post de la bucĂ„Ć’Ă…ÂŁele de varĂ„Ć’”. Acest ritual avea scop profilactic ÅŸi apotropaic, de apĂ„Ć’rare a viitoarelor recolte de atacul pĂ„Ć’sĂ„Ć’rilor.

MarĂ…ÂŁea din prima sĂ„Ć’ptĂ„Ć’mânĂ„Ć’ a Postului Mare era numitĂ„Ć’ ÅŸi MarĂ…ÂŁea strâmbĂ„Ć’ sau Spolocania. ÃŽn aceastĂ„Ć’ zi femeile luau furca de tors ÅŸi mergeau la crâşmĂ„Ć’ satului pentru a se „clĂ„Ć’ti” cu Ă…ÂŁuicĂ„Ć’ de mâncarea de frupt (de dulce). Aici, ele beau rachiu fiert cu piper în credinĂ…ÂŁa cĂ„Ć’ le va creÅŸte cânepa mare, iar pentru a fi sigure de aceastĂ„Ć’ reuÅŸitĂ„Ć’ aruncau cu paharul de bĂ„Ć’uturĂ„Ć’ în tavan zicând: „atâta sĂ„Ć’ creascĂ„Ć’ cânepa în vara”.

În această zi se mânca doar pâine nedospita şi se bea moare de varză acră.

ÃŽn prima sâmbĂ„Ć’tĂ„Ć’ din Postul Mare se sĂ„Ć’rbĂ„Ć’torea Ziua lui San – Toader, sfânt care a fost canonizat de cĂ„Ć’tre biserica ortodoxĂ„Ć’ datoritĂ„Ć’ faptelor sale dar pe care tradiĂ…ÂŁia popularĂ„Ć’ îl Ă…ÂŁine de teamĂ„Ć’ pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. San – Toader ÅŸi caii ce-l însoĂ…ÂŁeau rupeau, conform tradiĂ…ÂŁiei, lanĂ…ÂŁul lui Sunt – Ion pentru a lĂ„Ć’sa drum liber anotimpului cĂ„Ć’lduros. Ei pĂ„Ć’zeau Soarele pentru a evita fugĂ„Ć’ acestuia cĂ„Ć’tre miaza – noapte ÅŸi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea,veÅŸnicĂ„Ć’.

Cailor lui San-Toader le erau consacrate de la cinci pânĂ„Ć’ la douĂ„Ć’sprezece zile, începând cu Lunea CuratĂ„Ć’, SĂ„Ć’ptĂ„Ć’mâna AlbĂ„Ć’ fiind cunoscutĂ„Ć’ ÅŸi sub numele de SĂ„Ć’ptĂ„Ć’mâna Cailor lui San – Toader. Conform credinĂ…ÂŁei populare, caii lui San -Toader sunt fiinĂ…ÂŁe mitice hipomorfe, cu aspect de flĂ„Ć’cĂ„Ć’i dar care au coada, ascunsĂ„Ć’ în iĂ…ÂŁari, ÅŸi copite, ascunse în opinci. Ei întroneazĂ„Ć’ ordinea la începutul Postului Mare, închizând ÅŸezĂ„Ć’torile ÅŸi petrecerile. ÃŽn nopĂ…ÂŁile Cailor lui San – Toader, fetele nu mergeau la ÅŸezĂ„Ć’tori, se închideau în case ÅŸi rĂ„Ć’sturnau cu gura în jos toate vasele pentru a împiedica aceste spirite nĂ„Ć’prasnice sĂ„Ć’ se ascundĂ„Ć’ în ele.

Cel mai important, dar ÅŸi cel mai temut, dintre cĂ„Ć’i este San – Toaderul cel Ă…Ĺľchiop sau San – Toaderul cel Mare celebrat în sâmbĂ„Ć’ta SĂ„Ć’ptĂ„Ć’mânii Albe.

ÃŽn sĂ„Ć’ptĂ„Ć’mâna numitĂ„Ć’ a CĂ„Ć’ilor lui San – Toader, femeile nu urzeau,”pentru a nu li se încurcĂ„Ć’ firele”, ÅŸi nu torceau, cĂ„Ć’ „sĂ„Ć’ nu te calce caii”.

ÃŽn sâmbĂ„Ć’ta lui Toader, înainte de rĂ„Ć’sĂ„Ć’ritul soarelui, fetele se duceau în pĂ„Ć’dure, în locuri curate, „unde nu ajung gĂ„Ć’inile ÅŸi nu se aud câinii”, ÅŸi cĂ„Ć’utau rĂ„Ć’dĂ„Ć’cini de iarbĂ„Ć’ mare sau popâlnic. Când sĂ„Ć’pau aceste plante, în locul de unde luau rĂ„Ć’dĂ„Ć’cinile puneau sare, fainĂ„Ć’ sau alte produse. ÃŽntoarse acasĂ„Ć’, fetele fierbeau aceste rĂ„Ć’dĂ„Ć’cini iar cu leÅŸia rezultatĂ„Ć’ se spĂ„Ć’lau pe cap în credinĂ…ÂŁa cĂ„Ć’ le va creÅŸte pĂ„Ć’rul mare ÅŸi frumos. DupĂ„Ć’ spĂ„Ć’larea capului, în timp ce se pieptĂ„Ć’nau, fiecare zicea: „Toadere, San – Toadere,/Da cosita fetelor cât coada iepelor/Ă…Ĺľi chica pruncilor cât coama cailor”.

Tot în dimineaĂ…ÂŁa Sâmbetei lui San – Toader, se mai obiÅŸnuia cĂ„Ć’ fetele sĂ„Ć’ adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierbeau în vase curate ÅŸi se spĂ„Ć’lau cu fiertura astfel obĂ…ÂŁinutĂ„Ć’ pe cap, în credinĂ…ÂŁa cĂ„Ć’ vor avea pĂ„Ć’rul frumos ÅŸi bogat ÅŸi vor fi plĂ„Ć’cute flĂ„Ć’cĂ„Ć’ilor.

Un alt obicei din aceastĂ„Ć’ zi, pĂ„Ć’strat pânĂ„Ć’ târziu în Bucovina, era acela al tunderii coamei la viĂ…ÂŁei ÅŸi mânji ÅŸi al cozilor la iepe (acĂ…ÂŁiune cunoscutĂ„Ć’ sub numele de costrujire), pĂ„Ć’rul rezultat fiind pus în muÅŸuroaiele de furnici pentru cĂ„Ć’ „animalele din gospodĂ„Ć’rie sĂ„Ć’ se înmulĂ…ÂŁeascĂ„Ć’ precum furnicile”.

ÃŽn sâmbĂ„Ć’tĂ„Ć’ de San – Toader se fĂ„Ć’cea coliva de grâu (Coliva lui San – Toader) care se ducea la biserica unde se sfinĂ…ÂŁea ÅŸi se împĂ„Ć’rĂ…ÂŁea copiilor sau oamenilor sĂ„Ć’raci. Din aceastĂ„Ć’ sâmbĂ„Ć’tĂ„Ć’ începeau slujbele speciale pentru morĂ…ÂŁi, slujbe ce aveau loc în fiecare sâmbĂ„Ć’tĂ„Ć’ din Postul Mare ÅŸi se terminau în Joia Mare.

ÃŽn SâmbĂ„Ć’ta lui San – Toader se desfăşura, astfel, un scenariu complex de înnoire simbolicĂ„Ć’ a timpului calendaristic, celebrat altĂ„Ć’ datĂ„Ć’, mai ales în mediile pastorale, la început de primĂ„Ć’varĂ„Ć’.

Din marţea de după Lăsatul Secului începe Postul Mare propriu-zis, ce durează şapte săptămâni, etapa calendaristica în care nu se consuma carne, lapte, brânză şi ouă, alimentaţia bazându-se integral pe produsele vegetale. În această perioadă în gospodăriile tradiţionale se desfăşura o intensă activitate în domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se ţesea iar femeile tinere şi fetele îşi coseau, pe ascuns, frumoasele cămăşi cu care se îmbrăcau în ziua de Paşti.

Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numită Miezul Păresimilor. Local, în Bucovina, denumirea acestei sărbători a încetat să mai exprime împărţirea Postului în părţi egale, devenind Miezul Păreţilor în sensul de pereţi despărţitori.

Această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de miercuri. Ziua oferea, altă dată, gospodinelor prilejul de a număra ouăle strânse până atunci şi de a evalua numărul de ouă de care aveau nevoie pentru bună pregătire. a Sărbătorii Pascale De asemenea, femeile socoteau acum cât s-a tors din cantitatea totală de cânepa, apreciind data aproximativă când urma să se termine operaţia, întrucât era obligatoriu că această activitate să se încheie până la Joia Mare.