Coaliția de guvernare s-a pus de acord asupra variantei finale a măsurilor de austeritate care vor fi adoptate luni într-o ordonanță de urgență.
Valoarea voucherelor de vacanţă scade la 800 de lei şi se acordă dacă valoarea pachetului turistic achiziţionat este de cel puţin 1.600 de lei. Nu vor creşte în 2025 unele indemnizaţii, cum sunt cele pentru persoane cu dizabilităţi şi şomaj sau pragul minim al indemnizaţiei pentru creştere copil. Iniţial, Guvernul intenţiona să renunţe complet la voucherele de vacanţă. În 2024, valoarea unui voucher de vacanţă a fost de 1.450 lei.
Salariile, sporurile şi alte beneficii acordate personalului din sectorul public se vor menţine la nivelul din noiembrie 2024.
Pensiile rămân îngheţate, însă ar putea fi majorate ulterior, la adoptarea bugetului pentru anul 2025.Pensiile speciale şi indemnizaţiile nu vor fi indexate cu rata inflaţiei.„În anul 2025 valoarea punctului de referință se menține la nivelul de 81 lei”
Angajările la stat vor fi îngheţate, cu excepţia posturilor unice, a situaţiilor în care procedurile de organizare de concurs au fost deja iniţiate.
De asemenea, ordonatorii de credite vor putea face angajări pe 15% din posturile vacantate după adoptarea ordonanţei (sistemul de o angajare la şapte plecări).
Alocaţiile pentru copii rămân la nivelul din noiembrie 2024
Plata pentru concediul medical scade de la 75% la 65% din salariu.
De asemenea, vor exista reduceri limitate pentru transportul studenților și alte categorii de facilități sociale. Astfel, studenţii ar putea primi reducere de 90% pentru transport rutier şi feroviar doar pe ruta dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află instituţia de învăţământ.
Ordonanța de guvern privind măsurile fiscal-bugetare care va fi adoptată în ședința de guvern de luni – AICI
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.