În ciuda riscurilor prezentate în cele două rapoarte (sănătate şi mediu)doar o treime din MEP au votat în favoarea unui moratoriu privind fracturarea hidraulică în prima dezbatere asupra gazelor de şist.
Deşi moratoriului i-au lipsit câteva voturi pentri a fi aprobat, versiunea finală identifică o serie de riscuri pentru climă, mediu şi sănătate care sunt associate hidrocarburilor neconvenţionale.
Lobby-ul foarte agresiv al industriei de profil a făcut presiuni pe toată perioada dezbaterilor aşa cum a semnalat în alocuţiunea sa Catherine Greze (membru al Parlamentului European – Greens/EFA – Franţa).
Despre raportul ENVI (mediu): Amendamentul care cerea moratoriul a fost respins (pentru: 262/împotrivă: 391/abțineri: 37). Un rezultat foarte bun, tot din raportul ENVI: a fost menținută interdicția în zonele sensibile care a fost confirmată de 568 de voturi în favoarea, inclusiv pentru zonele miniere de cărbune, cu 345 de voturi pentru (a doua parte). Votul final a fost 562:86:43. Verzii care de altfel au propus amendamentul, au votat în favoarea. (Grupul Verzilor a solicitat un interogatoriu rapid)
Despre raportul ITRE: A fost trist adoptat cu o largă majoritate (pentru: 492/against: 129/abstain: 43) și conține multe elemente pro-industrie, care oferă o abordare pozitivă față de extracția gazului de șist în Europa. Vestea bună este că unele dintre cele mai grave decizii au fost luate prin intermediul ruperii votului si a unor cereri separate de vot (în special punctele despre faptul că gazul de șist ar fi necesare pentru reducerea emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (GES), cel care susține că gazul de șist are un rol crucial pentru securitatea energetică, faptul că ar trebui să fie atins un nivel ridicat al producției de gaze-de șist și că ar trebui să existe sprijin pentru a construi infrastructura necesară.
Sentimentul general al Verzilor este contradictoriu. Desigur, este o veste bună faptul că o treime din Parlamentul European a decis să susțină amendamentul pentru un moratoriu privind fracking-ul și că raportul ENVI a fost aproape unanim aprobat, dar considerăm că un moratoriu privind tehnica de extracție ar fi fost măsurile minime care trebuie luate în considerare dacă avem în vedere toate riscurile grave recunoscute de către cele două rapoarte (dar mai ales de raportul ENVI). Raportul ITRE (Industrie și energie) face o promovare îngrijorătoare a beneficiilor energetice și industriale din industria gazului de șist, care dau un mesaj foarte ambiguu pentru restul instituțiilor UE și a statelor membre. Poziția noastră este critică, în principal din cauza ambiguității generate de votul cumulativ al acestor două rapoarte incompatibile.
În urma votului de astăzi din Parlamentul European, Comisarul pentru Mediu, Janez Potočnik, a declarat:
„Salut votul Parlamentului de astăzi cu privire la raportul privind impactul asupra mediului al Activității de extracție al gazelor și petrolului de șist.
Este clar că dezvoltarea viitoare a gazelor de șist va depinde de gradul de acceptare publică a fracking-ului. Abordarea riscurilor pentru sănătate și mediu va fi de o importanță capitală pentru industria pentru a obține acceptarea largă al publicului și pentru ca o „licență publică să funcționeze” în Europa.
Provocarea noastră este de a face alegerile corecte și echilibrate. Studiile efectuate indică faptul că există o serie de incertitudini sau lacune în legislația actuală a UE și pentru aceasta Comisia intenționează să livreze anul viitor un cadru de gestionare a riscurilor, să acopere deficiențele de reglementare, precum și pentru a oferi maximum de claritate și previzibilitate operatorilor de pe piață și cetățenilor din întreaga UE . „
Verzii din România, vor continua campania de informare a populației cu privire la riscurile pentru sănatate și mediu prin exploatarea gazelor de șist. Intrucât PE a lăsat la latitudinea statelor membre să decidă în privința acestui moratoriu, solicităm de urgență instituirea acestuia în Romania pentru următorii doi ani, până când măsurile legislative asumate de Comisia Europeană prin vocea Comisarului pentru mediu, vor adecva cadrul de reglementare astfel încât să existe toate garanțiile necesare că orice exploatare a acestor resurse, nu va prejudicia sănătatea românilor si dezvoltarea sustenabilă a României, in beneficiul generațiilor următoare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.