La Cracovia (Polonia), a început a 11-a ediţie a târgului de rute şi companii aeriene ROUTES, la care participă aprox. 500 expozanţi şi participanţi la conferinţe şi seminarii (companii aeriene, aeroporturi internaţionale şi autorităţi locale).
Asociatia Litoral – Delta Dunării participă pentru prima oară la acest târg, unde avem un stand de prezentare, impreuna cu echipa Aeroportului International Mihail Kogălniceanu Constanta şi alaturi de Asociatia Aeroporturilor din România.
Declaratie Corina Martin, Presedinte Asociatia Litoral – Delta Dunarii: „Sunt bucuroasă că am reuşit să ne atingem şi acest obiectiv. In premieră, reuşim să participăm la ROUTES, cu stand finanţat de noi din Taxa de Promovare Mamaia, pentru că nu am convins Autoritatea Naţională pentru Turism că destinaţiile turistice româneşti trebuie să fie promovate la singurul Târg european de rute şi companii aeriene. Promovăm astfel, pentru prima dată împreună, aeroportul Constanţa, Litoralul, Delta Dunării, oraşul şi judeţul Constanţa ca destinaţii turistice! Echipa care ne reprezintă de ieri la Cracovia este formată din Secretarul General al ALDD, Mariana Gorbănescu şi conducerea Aeroportului Mihail Kogălniceanu Constanţa, Bogdan Artagea şi Horia Acatrinei. La Routes suntem prezenţi alături de ceilalţi membri ai Asociaţiei Aeroporturilor prezenţi la Târg şi promovăm împreună România turistică!”
Preşedintele ALDD şi conducerea Aeroportului Mihail Kogălniceanu vor acorda declaraţii despre întâlnirile cu companiile aeriene, în vederea extinderii numarului de zboruri către/de la Constanţa – joi 28 aprilie, la inaugurarea complexului hotelier Bicaz Pirates Resort din staţiunea Mamaia, unde vor fi prezenţi.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.