Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va conduce, delegaţia României care va participa la dezbaterile de politică generală ale celei de-a 67-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (New York).
Şeful diplomaţiei române va avea un program complex, care include atât dimensiunea demersurilor politice în plan multilateral, cât şi pe cea în plan bilateral.
Agenda cuprinde participarea la dezbaterile de politică generală şi la alte reuniuni ONU la nivel înalt, reuniuni ministeriale în format UE și UE-SUA, precum și la reuniuni ministeriale ale structurilor de cooperare regională. Cu ocazia prezentei la New York, șeful diplomației române va avea întrevederi bilaterale cu Preşedintele celei de-a 67-a sesiuni a AG ONU, cu înalti oficiali din Secretariatul ONU și cu omologi din statele membre ale organizației mondiale. Puncte importante pe agenda de întâlniri sunt și discuțiile pe care le va avea cu membri ai Consiliului de Afaceri Româno-American, cu reprezentanţi ai comunităţii române din zona New York și cu reprezentanţii principalelor organizaţii evreieşti din SUA.
Şeful diplomaţiei române va susţine, la data de 29 septembrie 2012, discursul în capacitate naţională în plenul Adunării Generale a ONU.
Dezbaterile de politică generală ale sesiunii a 67-a a AGONU, segmentul la nivel înalt, vor avea loc în perioada 25 septembrie – 5 octombrie 2012, fiind precedate în data de 24 septembrie 2012, de o reuniune la nivel înalt cu tema „Statul de drept la nivel naţional şi internaţional”.
Informaţii de presă
Cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale a ONU se deschide în acest an pe un fond politic intens, marcat de evoluţiile din nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Provocări globale precum conflictele cu impact regional şi proliferarea armelor de distrugere în masă, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă şi accesul la resurse naturale, sărăcia extremă şi problemele de populaţie, reclamă în continuare un cadru de dezbatere multilateral cu vocaţie universală, iar ONU rămâne organizaţia cu cel mai mare potenţial de abordare cuprinzătoare a acestor probleme.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.