Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a participat astăzi, 22 martie 2012, la Conferinţa la nivel înalt de la Bruxelles, cu tema „Bugetul UE după 2013: cheltuieli şi resurse”. Conferinţa a fost organizată de Preşedinţia daneză a Consiliului Uniunii Europene, Parlamentul European şi Comisia Europeană. Reprezentanţi ai instituţiilor europene, guvernelor şi parlamentelor naţionale au avut un schimb de opinii privind diferitele componente ale viitorului cadrului financiar multianual al UE.
Conferinţa a cuprins două sesiuni referitoare la reforma finanţării bugetului UE şi, respectiv, viitoarele priorităţi ale cheltuielilor cadrului financiar. În sesiunea de deschidere, Preşedinţii Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei Europene au împărtăşit viziunea lor asupra viitoarei perspectivei financiare 2013-2020 şi asupra provocărilor cu care se confruntă Uniunea şi statele membre în actualul proces de negociere.
În intervenţia sa, secretarul de stat Luminiţa Odobescu a subliniat necesitatea de a se ajunge la un nivel adecvat al bugetului UE care să acţioneze ca o pârghie pentru susţinerea creşterii şi a competitivităţii economiei europene, evidenţiind ca fără resurse suficiente, după 2013 Uniunea nu va putea să îşi atingă obiectivele, să îşi îndeplinească angajamentele şi să asigure respectarea principiului solidarităţii între statele membre.
Luminiţa Odobescu a arătat, de asemenea, că este nevoie de un buget al Uniunii care să asigure recuperarea decalajelor de dezvoltare între diversele state membre. Într-o perioadă de rigoare bugetară, fondurile structurale sunt cele care, prin investiţii, pot să susţină creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, iar politica de coeziune şi politica agricolă comună rămân esenţiale în acest sens.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.