Secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat astăzi, 24 mai 2012, la deschiderea primei ediţii a Forumului civic „România-Ucraina”.
Evenimentul a reprezentat o platformă pentru dezbateri publice, în care a fost analizat stadiul actual al relaţiei bilaterale româno-ucrainene, inclusiv aspectele de pe agenda bilaterală care mai trebuie soluţionate, extinderea interacţiunii româno-ucrainene în diferite domenii, sprijinul României pentru integrarea europeană a Ucrainei, interesul pentru aprofundarea cooperării regionale şi transfrontaliere, inclusiv pe palierul economic.
În intervenţia sa, secretarul de stat Bogdan Aurescu a trecut în revistă evoluţiile recente în relaţiile româno-ucrainene şi a reiterat interesul României pentru dezvoltarea cooperării în vederea consolidării relaţiilor de bună vecinătate dintre România şi Ucraina. Totodată, a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei.
De asemenea, oficialul român a exprimat speranţa că substanţa dialogului bilateral va permite şi soluţionarea dosarelor sensibile din relaţia bilaterală în baza standardelor internaţionale cu accent pe asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, canalul Bâstroe, dar şi recuperarea creanţelor statului român din investiţia de la Krivoi Rog. La finalul intervenţiei sale, secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat rolul pe care societatea civilă şi cercurile de afaceri din România şi Ucraina îl pot juca în corectarea anumitor percepţii eronate care există între cele două state, subliniind şi necesitatea unei mai bune cunoaşteri a societăţilor română şi ucraineană în contextul vecinătăţii apropiate şi a valorilor comune.
Informaţii suplimentare
Evenimentul este organizat de Centrul Român pentru Politici Europene şi Institutul pentru Politici Mondiale din Ucraina, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din România. Evenimentul a fost organizat la Bucureşti şi finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al României, din fondul de asistenţă pentru dezvoltare, sub egida „Forumului ONG-urilor la Marea Neagră”.
Organizarea Forumului survine în contextul eforturilor de dezvoltare a relaţiilor bilaterale dintre România şi Ucraina într-o logică a predictibilităţii şi a cultivării dialogului la toate nivelurile şi are ca obiectiv consolidarea dialogului bilateral, prin implicarea societăţii civile şi media din România şi Ucraina. La Forum au participat, pe lângă experţii din România şi Ucraina, reprezentanţi ai vieţii politice din ambele state, ai autorităţilor publice centrale şi locale, din mediile academice, economice, formatori de opinie şi jurnalişti, reprezentanţi ai instituţiilor europene şi organizaţiilor internaţionale.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.