Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a condus delegaţia României la cea de-a 26-a reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), care s-a desfăşurat la Belgrad, la 11 iunie 2012.
Reuniunea Consiliului, organizată sub Preşedinţia-în-Exerciţiu a Serbiei a reprezentat un moment de bilanţ al proiectelor lansate de Preşedinţiile OCEMN anterioare, respectiv România (semestrul I 2011) şi Federaţia Rusă (semestrul II, 2011), în pregătirea lucrărilor Summit-ului de aniversare a 20 de ani de existenţă a OCEMN, care se va desfăşura la 26 iunie 2012, la Istanbul.
Consiliul ministerial a adoptat o serie de decizii şi recomandări importante în contextul aniversar menţionat, printre care se numără: „Agenda Economică pentru Viitor a OCEMN” şi Strategia de Comunicare Publică a Organizaţiei. Aceste două documente au fost propuse în 2011 de Preşedinţia română a OCEMN, iar deciziile ministeriale privind modalităţile lor de pregătire au fost adoptate la reuniunea ministerială de la Bucureşti.
În intervenţia sa, secretarul de stat Luminiţa Odobescu a subliniat aprecierea faţă de continuitatea proiectelor promovate de ultimele trei Preşedinţii în exerciţiu ale OCEMN (România, Rusia, Serbia), care au condus la finalizarea procesului de redactare a noii „Agende Economice pentru Viitor a OCEMN” – document de orientare strategică pentru cooperarea economică regională pentru următorul deceniu.
Demnitarul român a accentuat totodată importanţa consolidării cooperării UE – OCEMN de o manieră flexibilă, astfel încât UE să devină un interlocutor constant pentru Organizaţie, contribuind inclusiv la creşterea profilului regional al OCEMN.
Mesajul României a indicat necesitatea substanţierii parteneriatului UE – OCEMN, bazată pe evaluarea pragmatică a resurselor existente şi cu luarea în considerare a noilor realităţi regionale, respectiv a politicilor şi instrumentelor pe care Uniunea le are în raport cu regiunea.
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a arătat că noua echipă de conducere a Secretariatului Organizaţiei, aleasă recent, va avea un partener solid în România în vederea creşterii performanţelor Secretariatului şi a obţinerii de rezultate concrete în relaţia cu UE.
La încheierea reuniunii a avut loc ceremonia de predare simbolică a PiE OCEMN către Turcia.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.