PASTORALA LA NASTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

prin Harul lui Dumnezeu

Arhiepiscopul Tomisului,

Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar de la Noi, părintească binecuvântare.

Iubiți credincioși,

Marea sărbătoarea a Nașterii Domnului, pe care astăzi o prăznuim, are o deosebită importanță pentru întreaga creație. Ea ne oferă posibilitatea de a-l primi pe Hristos în inimile și în sufletele noastre, de a vieţui împreună cu Hristos, pentru Hristos, unindu-ne cu Dumnezeu și, astfel, de a ne înălţa la cer cu sufletele pentru a putea deveni fii ai lui Dumnezeu și a trăi veșnic bucuria iubirii Lui. 

Neamul omenesc este lucrul cel mai de preț al mâinilor lui Dumnezeu și, de aceea, El ne poartă de grijă, chiar și după căderea în păcat, când trimite pe Fiul Său ca să ne mântuiască din întunericul cel adânc al păcatului. Dovada iubirii dumnezeiești ne-o arată lămurit Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan atunci când zice că „așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut, L-a dat … ca să se mântuiască, prin El lumea” (Ioan 3, 16-17). Iubirea lui Dumnezeu se reflectă și în faptul că Fiul lui Dumnezeu nu Se naște pentru Sine, ci pentru oameni, spre deosebire de noi, care ne naștem pentru noi înșine, suntem aduși la existență prin părinții noștri, pentru a ne bucura de darul vieții oferit. Și dacă noi nu existam deloc înainte de zămislirea noastră în pântecele mamei, El, Fiul lui Dumnezeu, exista mai înainte de veci. 

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este, în primul rând, sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic S-a făcut Om, pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, adică pentru a dărui oamenilor, păcătoși și muritori, iertarea păcatelor și viața veșnică. „Această mântuire au căutat-o cu stăruință și au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la noi” (I Petru 1, 10). Întruparea Fiului lui Dumnezeu este darul suprem primit de umanitate de la Dumnezeu, așa cum mărturisim în Crezul ortodox: „Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut Om” .

Iubiți fii duhovnicești,

Păcatul a produs o ruptură între Dumnezeu şi om. A produs o stricăciune a omului, pe care acesta nu a fost în stare să o îndrepteze singur. Iată de ce Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume, pentru ca prin El să-l restaureze pe om şi odată vindecat să-l îndrume pe om spre ceea ce ar fi putut el însuşi să înfăptuiască, prin propria sa voinţă şi cu ajutorul lui Dumnezeu, spre desăvârşire, adică asemănarea cu Dumnezeu. Restaurarea omului se face prin naşterea din nou din apă şi din duh, adică prin botez, „celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).

Mântuitorul Se întrupează și Se naște ca Om din femeie, din interiorul naturii umane, din pântecele Fecioarei, pentru că Dumnezeu dorește să înnoiască lumea din interiorul ei, cu acordul voinței omului și cu participarea deplină a omului la mântuirea sa. Nașterea Mântuitorului Hristos are loc numai după ce zămislirea Lui s-a făcut cu acordul liber al Maicii Domnului: „Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38) – a spus Fecioara Maria din Nazaret, la Bunavestire, îngerului Gavriil. Astfel, Nașterea Mântuitorului Hristos este deodată lumina mântuirii omului și lumina libertății omului în relația sa cu Dumnezeu.

Frați creștini,

„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, taina mântuirii noastre, se descoperă astăzi în peștera din Betleem; „Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”.

Prin adumbrirea Sfântului Duh, Hristos S-a născut din Preacurata Fecioară Maria. Taina Nașterii lui Hristos este trăită, înțeleasă și mărturisită în adevărata sa cuprindere mântuitoare prin sălășluirea Aceluiași Hristos în inima, în mintea, în ființa omului. Sufletul omului este chemat să fie curat sau curățit, smerit și lipsit de răutate, asemenea sufletului și trupului Fecioarei Maria, pentru a-L primi tainic pe Hristos. Prin viață curată, prin rugăciune și prin iubire jertfelnică, omul Îl mărturisește pe Hristos, născându-L, ca o mamă, în sufletul și în viața semenilor săi. În acest sens, viața omului este un Betleem continuu, o strădanie permanentă de primire a lui Hristos în ființa lui și de dăruire a vieții proprii, purtătoare de Hristos, pentru slujirea celor din jur. 

Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Se naște cu trupul în cele mai sărăcăcioase condiții, într-o peșteră, în peștera din Betleem, și este culcat într-o iesle. Smerenia și sărăcia lui Hristos-Dumnezeu sunt începutul îmbogăţirii omului în bunătate dumnezeiască: „Orice om să se mire, cugetând la felul cum începe a sărăci acum Cel bogat cu mila, și cum în peșteră Se sălășluiește, spre a ne dezlega pe noi de cumplita înșelăciune, voind a ne îmbogăți de bunătate.” (Canonul Înainteprăznuirii, Cântarea a 4-a). Pentru a binevesti în același timp smerenia și slava lui Hristos, Biserica vede deodată în El pe robul și pe Stăpânul, pe omul pământean și pe Împăratul cerurilor.

Încă prunc fiind, a fost amenințat cu moartea de către Irod; El, Care S-a întrupat din iubirea Sa dumnezeiască pentru mântuirea noastră, a avut parte de ură. A trebuit să fugă din calea lui Irod în Egipt, aceasta ca să ne învețe că și noi trebuie să ne ferim din fața pericolelor pe care nu putem să le înlăturăm. S-a întors în Nazaret și a trăit ca un necunoscut, în ascultarea cuvenită oricărui copil, ca orice om de rând (Luca 2, 51), împlinindu-se în același timp și proorocia lui Osea care zice că “din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Matei 2, 15; Osea 11,1).

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Prin repetarea cuvântului „astăzi” din slujba Nașterii Domnului: „Astăzi, Fecioara naşte pre Stăpânul înăuntrul peşterii, Astăzi, Betleemul primeşte pe cel ce locuieşte din veac cu Tatăl, Astăzi, îngerii, pre pruncul născut după cuviinţă Îl slăvesc”, Biserica noastră ne introduce în duhul acestei mari sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Toate sunt la timpul prezent, toate au loc astăzi, toate se petrec în prezent. Betleemul nu este departe, iar evenimentul nu este o veche poveste. 

La Nașterea lui Hristos, cerul se unește cu pământul, iar îngerii se bucură împreună cu păstorii, pentru a ne arăta nouă taina mântuirii oamenilor în Biserica lui Hristos, în care Liturghia săvârșită pe pământ de păstorii sufletești ai turmei cuvântătoare se unește cu Liturghia cerească săvârșită necontenit de către îngeri în ceruri, după cum se spune chiar în rugăciunile Sfintei Liturghii. Întruparea Fiului lui Dumnezeu unește cerul cu pământul. În timp ce Fecioara îi oferă Logosului un trup, pământul îi oferă o peșteră în care El să se nască. Adăpostindu-L pe Fiul ceresc, peștera devine ea însăși cer, așa după cum Fecioara devine scaun de heruvimi. 

Hristos Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale și a dreptului Iosif la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu Cel milostiv este călător în lume și colindător la casa sufletului fiecărui om, ca să cheme pe oameni în Casa Tatălui ceresc, a cărei poartă sau pridvor este Biserica, întrucât Sfintele Taine săvârșite în ea sunt arvuna vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu. Și pentru că Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind călător și colindător în lume, creștinii ortodocși văd în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume. După cum odinioară îngerii și păstorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos „cu bucurie mare”, ca fiind o minunată lucrare cerească împlinită pentru mântuirea oamenilor, așa și astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii și tinerii, asemenea îngerilor, și preoții, asemenea păstorilor de la Betleem, vestesc în Ajunul Crăciunului Nașterea Domnului, cântând troparul praznicului și arătând icoana slavei Nașterii Domnului, din casă în casă, iar apoi se întorc la Casa Domnului, în biserică, să slăvească și să laude împreună, cu mare bucurie, taina Nașterii Domnului, iubirea milostivă și minunată a lui Hristos pentru oameni.

Iubiți credincioși,

Pentru noi cei ce ne aflăm pe pământul apostolic al Dobrogei, încreștinat de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, bucuria Nașterii Domnului trebuie să fie înmulțită întrucât ocrotitorul nostru cel dintâi ne-a lăsat o moștenire duhovnicească de mare valoare, peștera Sfântului Andrei, considerată de creștini Betleemul românesc. Doresc ca acest cuvânt de dragoste să ajungă la inima tuturor iubitorilor de neam și de țară, a celor ce poartă povara unor responsabilități, slujind-o nu numai economic, cultural și social, ci și spiritual, oferind condiții de păstrare a sănătății morale, a promovării virtuților noastre strămoșești de popor creștin, iubitor de Hristos și de semeni. Mulțumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, vă pun la inimă aceste gânduri și, cu părintească dragoste și binecuvântare, vă adresez cuvânt de iubire, de rugăciune și tradiționala urare ca Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2014 și Bobotezei să le petreceți cu pace și sfinte bucurii întru mulți și fericiți ani. Iar noi, după cuvântul Marelui Apostol Pavel, neîncetat vă pomenim, rugându-ne „ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa și cu putere să-mplinească toată bunăvrerea voastră de a face binele și toată lucrarea credinței voastre, ca numele Domnului nostru Iisus Hristos să se preamărească-ntru voi și voi întru El, după harul Dumnezeului nostru și al Domnului Iisus Hristos” (2 Tes. 1, 11-12). 

Vă dăruiesc tuturor dragostea mea părintească și vă împărtășesc harul acestei sărbători plină de bucurie duhovnicească, dorind să vă fie casele pline de lumină și sufletele aprinse de credință, având pace unii cu alții, spre desăvârșirea vieții noastre.

Al vostru Arhipăstor, de tot binele doritor și către Hristos rugător,

                                                                                                                         † Teodosie, 

                                                                                                                  Arhiepiscopul Tomisului