În ultimii ani, Patronatul Român al Apei a devenit o structură incontestabilă, a cărui activitate susţine şi demonstrează că operatorii de profil au un standard de calitate ridicat, în ceea ce priveşte activitatea lor de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare. Patronatul Român al Apei a reuşit să devină o punte solidă de legătură între operatorii regionali şi autorităţile guvernamentale de profil, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, reuşind să stabilească relaţii de colaborare cu guvernele unor ţări aflate pe primul loc în ceea ce priveşte tehnologiile de alimentare cu apă și canalizare.
Astfel, în perioada 19 – 21 martie, Patronatul Român al Apei împreună cu Serviciul Comercial al Ambasadei SUA organizează un amplu eveniment cu titlul „Programul American de Industrie Civilă de Apă şi Apă Uzată din România & Moldova”, eveniment aflat la a doua ediţie. Prima parte a evenimentului, în data de 19 martie s-a desfășurat la Bucureşti – Hotel Radisson Blu, unde la deschidere Președintele Patronatului Român al Apei – Felix Stroe a subliniat necesitatea investițiilor și implementarea celor mai moderne tehnologii în domeniul alimentării cu apă și canalizării, având ca unic scop creșterea calității serviciilor oferite populației de către operatorii de profil, și implicit a calității vieții. În cursul zilei de ieri, a avut loc seminarul „Oportunități de afaceri în industria de apă și apă uzată din România”, seminar specializat în domeniul alimentării cu apă, canalizării şi epurării apelor uzate. Evenimentul s-a axat pe prezentarea companiilor româneşti de profil și pe necesarul de investiții din domeniu. Expunerile făcute au acoperit domenii importante cum ar fi producerea, tratarea şi epurarea apei; proiectarea şi execuţia de sisteme de alimentare cu apă/canalizare/epurare; protejarea surselor de apă; tehnologii de informare şi comunicare; siguranţa sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare şi nu în ultimul rând stadiul finanțării Uniunii Europene în sectorul român de apă și apă uzată. Seminarul a urmărit impulsionarea şi extinderea relaţiilor de cooperare cu reprezentanţii companiilor americane.
Pe lângă operatorii de profil din România şi reprezentanţii firmelor americane, la eveniment a participat şi Keith Kirkham – consilierul comercial al Ambasadei SUA la București, reprezentanți ai Băncii Europene pentru Recosntrucție și Dezvoltare și cei ai Ministerului Mediului și Pădurilor.
În partea a doua, în zilele de 20 și 21 martie anul curent, cu sprijinul Asociaţiei Apă-Canal Moldova, evenimentul se desfășoară la Chişinău, unde are loc o expoziţie şi un seminar, la care participă şi William H. Moser – Ambasadorul SUA în Republica Moldova, reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ai Ministerului Mediului şi cei ai operatorilor de profil din Republica Moldova. În cadrul expoziţiei, firmele americane vor prezenta cele mai avansate tehnlogii şi sisteme în domeniul alimentării cu apă potabilă şi canalizării.
Biroul de presă
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.