Peste 1.000 dintre cei 1.500 de angajați ai Șantierului Naval Damen Mangalia au intrat luni în șomaj tehnic, până la sfârșitul acestui an. Salariile pe luna iunie sunt bugetate, iar şomajul tehnic pentru aceştia este asigurat pentru cel puţin patru luni, transmite Radio Constanța.
indicatul Liber „Navalistul” și conducerea șantierului au agreat prelungirea Contractului Colectiv de Muncă până în martie anul viitor și reluarea negocierii colective în ianuarie. Tot de anul viitor ar putea apărea și primele contracte, spune liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă. ”Cel mai devreme începând cu anul următor, sunt șanse mari să se semneze proiecte majore care să asigure fond de lucru pentru câțiva ani, dar până atunci doar un număr redus de salariați își va continua activitatea, iar un număr semnificativ vor fi, pentru o perioadă îndelungată, în șomaj tehnic”, spune Laurențiu Gobeajă.
Damen Olanda a solicitat judecătorilor de la Tribunalul Constanța să declare falimentul Șantierului Naval Mangalia, la care deține 49% din acțiuni. Motivul ar fi existența unor datorii neachitate, care s-ar ridica la aproximativ 160 de milioane de euro.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.