În data de 17.11.2012, în jurul orei 19.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Pardina aflaţi în acţiune pe comunicaţia Tudor Vladimirescu – Chilia Veche, au oprit pentru control un autototurism marca Volskwagen, în care se aflau trei persoane cu vârste cuprinse între 44 şi 59 ani.
În urma verificărilor a fost descoperită în portbagaj cantitatea de 123 kilograme peşte, din specii diferite, pentru care cei în cauză nu au putut prezenta documente de provenienţă şi transport.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de peşte, evaluată la aproximativ 353 lei, pe care au predat-o spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.
Persoanele în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.