Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând şase persoane care deţineau plase de pescuit tip monofilament şi comercial, în lungime de 1.300 metri, respectiv transportau, cu o ambarcaţiune şi două autoturisme, cantitatea de 300 kilograme peşte fără documente legale.
● În data de 27.04.2013, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul P.P.F. Midia au oprit pentru control, în zona de competenţă, o ambarcaţiune neînmatriculată cu motor, în care se aflau C.S. de 31 ani şi G.I.A. de 18 ani, domiciliaţi în judeţul Constanţa.
În urma controlului au fost găsite 28 de plase din nylon tip monofilament, în lungime de 1.236 metri, precum şi o captură de 172,8 kilograme peşte proaspăt din specii diferite.
● În aceeaşi zi, în jurul orei 10.30, în zona de competenţă a P.P.F. Midia, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control un autoturism marca BMW, condus de cetăţeanul român S.F., în vârstă de 41 ani, domiciliat în oraşul Năvodari.
În autoturism a fost găsită cantitatea de 80 kilograme peşte, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative.
În data de 27.04.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat şi pe raza judeţului Tulcea, în zona de competenţă a S.P.F. Tulcea, S.P.F. Pardina şi S.P.F. Sulina.
● În jurul orei 07.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Tulcea l-au identificat pe S.M.A. de 38 ani care pescuia cu trei plase tip monofilament în lungime de 63 metri.
● Astfel, în jurul orei 09.40, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Pardina au oprit pentru control un autoturism marca Dacia, condus de P.D. în vârstă de 31 ani, domiciliat în judeţul Tulcea.
Asupra conducătorului auto a fost găsită cantitatea de 47 kilograme peşte din speciile crap şi cegă, pentru care nu au fost prezentate documente de provenienţă şi transport.
● Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Sulina l-au surprins, în jurul orei 17.00, pe M.D.A. de 28 ani, care pescuia cu şase unelte de pescuit comercial tip vintir fără a avea documente legale pemtru desfăşurarea unei astfel de activităţi.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării plasele, o ambarcaţiune cu motor, un rezervor de benzină şi două vâsle, bunuri evaluate la aproximativ 7.000 lei, iar cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuit prin orice metode şi mijloacea peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice în perioada de prohibiţie”, lipsa licenţei de pescuit comercial, „deţinere şi folosire a plaselor de pescuit tip monofilament”, „deţinere sau folosire la pescuit de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial”, „deţinere, transport sau comercializare a sturionilor capturaţi pe teritoriul României din mediul sălbatic” şi „deţinere, transport sau comercializare a peştelui fără documente legale”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Peugeot cu I.T.P. fals, descoperit în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în P.T.F. Vama Veche un cetăţean român, la volanul unui autoturism marca Peugeot, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de inspecţie tehnică fals.
În data de 27.04.2013, în jurul orei 23.30, în P.T.F. Vama Veche s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român P.N., în vârstă de 22 ani, domiciliat în judeţul Constanţa, care conducea un autoturism marca Peugeot 206, cu numere de Italia.
În urma verificărilor a rezultat faptul că certificatul de inspecţie tehnică periodică al autoturismului prezintă indicii de falsificare.
Persoana în cauză a declarat că a achiziţionat autoturismul de la o persoană necunoscută, fără a cunoaşte faptul că este fals.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţeanului român dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 291 din Codul Penal.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.