În premieră, Portul Constanţa devine port de îmbarcare pentru turiştii români şi străini care doresc să îşi petreacă o vacanţă deosebită într-o croazieră maritimă.
Prima croazieră maritimă cu plecare din Portul Constanţa îşi leagă numele de nava de lux MSC Musica, aparţinând companiei MSC Cruises, 80 de turişti români se vor îmbarca mâine, 27 septembrie 2013, din terminalul de pasageri al portului Constanţa, pentru o călătorie de 12 zile.
Nava de pasageri MSC Musica are la bord 2500 de turişti, dintre care 80 de turişti români s-au îmbarcat la Veneţia şi vor încheia călătoria la Constanţa.
Nava de pasageri va pleca din portul Constanţa la ora 19.00, după o zi pe mare aceasta va acosta în portul Gythion(Sparta), apoi croaziera are programate opriri în porturile Veneţia, Katakolon, Istanbul, Yalta şi Odessa, cu revenire la Constanţa în cea de-a douăsprezecea zi a călătoriei. Pentru acest an sunt programate 4 astfel de croaziere.
Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, prin aderarea la Asociaţia Internaţională MedCruise, a declanşat demersurile prin care a reuşit să atragă în Portul Constanţa prima companie – MSC Cruises – care îşi asumă startul transformării portului Constanţa în port de îmbarcare – „Home Port” în termeni specifici.
Aşadar, turiştii care se vor îmbarca din portul Constanţa au avantajul de a nu mai fi obligaţi să cumpere bilet de avion, dus-întors, până la un alt port de îmbarcare din lume, pentru a beneficia de croaziere maritime.
Prin colaborarea dintre Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa şi compania MSC Cruises au fost programate sosiri/plecări ale navelor MSC Sinfonia şi MSC Orchestra, de 8 ori în aprilie-mai şi septembrie-octombrie 2014, croaziere ce se adresează şi publicului din România, fapt ce va contribui la o dezvoltare a comunităţii economice din zonă, a serviciilor specifice.
Portul Constanţa dispune de infrastructura necesară şi îndeplineşte toate celelalte condiţii pentru a deveni un important nod pentru croazierele de la Marea Neagră.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.