Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Institutul Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare în Fizica Materialelor, METAV şi ARMTECH, a realizat, în perioada 2005 – 2008, cercetări ştiinţifice circumscrise temei „Materiale multifuncţionale pentru domeniul microundelor şi undelor milimetrice”.
Primele rezultate obţinute au fost comunicate în cadrul manifestării ştiinţifice Conferinţa Anuală de Semiconductori, în anul 2006, sub titlul „Annealing Effects on Properties of Ba(Zn1/3Ta2/3)o3 Dielectric”. Această lucrare investighează efectul tratamentelor termice asupra proprietăţilor dielectrice ale materialelor preparate în comun de echipa de cercetare a partenerilor, proprietăţi determinante pentru aplicaţia practică vizată.
Este de menţionat că o comunicare ştiinţifică are ca obiectiv punerea în discuţia comunităţii de specialitate a unor rezultate cu un caracter de noutate, în vederea validării acestora şi publicării ulterioare într-o revistă de profil, cu vizibilitate mai ridicată.
Concomitent, grupul de cercetare de la Institutul Naţional pentru Cercetare-Dezvoltare în Fizica Materialelor a propus spre publicare la Journal of the European Ceramic Society articolul „Effect of the sintering temperature on the Ba(Zn1/3Ta2/3)o3 dielectric properties”. Lucrarea a fost publicată abia în anul 2007, şi a avut la bază, de asemenea, probe realizate în cadrul parteneriatului. În acest articol s-a urmărit demonstrarea reproductibilităţii rezultatelor, şi ca element de noutate, justificarea proprietăţilor dielectrice ale materialelor preparate, prin elemente specifice structurii cristaline a acestora.
Dintre lucrările prezentate la Conferinţa Anuală de Semiconductori în anul 2006, cele mai valoroase lucrări din punct de vedere ştiinţific au fost selectate de către comitetul ştiinţific al conferinţei pentru publicarea într-un volum special al Romanian Journal of Information Science and Technology (vol 10, 3, 2007). Autorul principal, domnul dr. Andrei Ioachim, şi-a dat acceptul pentru ca lucrarea cu titlul „Thermal treatments efects on Microwave dielectric properties of Ba(Zn1/3Ta2/3)o3 Ceramics” să apară în volumul menţionat. Faţă de lucrarea prezentată în anul 2006 în cadrul conferinţei, au fost aduse completări cu date privind fazele noi identificate – Ba7Ta6O22 şi Ba8ZnTa6O24, cu rol important în definirea proprietăţilor dielectrice.
Prin continuarea cercetării ştiinţifice în cadrul parteneriatului au rezultat date noi cu privire la:
· Compoziţia chimică obţinută prin analiza de spectroscopie EDX (Energy Dispersive X-Ray), care a pus în evidenţă zone sărace în ZnO;
· Ordinea dispunerii cationilor în ceramica obţinută cu consecinţe asupra proprietăţilor electrice;
· Coeficientul de temperatură al frecvenţei de rezonanţă pentru rezonatori ceramici, utilizaţi ca filtre în domeniul microundelor.
De asemenea, s-au realizat efectiv componente ceramice pentru dispozitive de microunde cu utilizare practică.
Aceste rezultate s-au publicat în revista Thin Solid Films, în articolul cu titlul „Synthesis and properties of Ba(Zn1/3Ta2/3)o3 for microwave and milimeter wave applications”. Autorii acestei lucrări sunt toţi membrii echipei ştiinţifice constituite în cadrul parteneriatului care au participat la realizarea cercetării în integralitatea ei.
Activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul ceramicilor pentru microunde a continuat, acelaşi colectiv de autori publicând alte 3 articole în Journal of Optoelectronics and Advanced Materials (2007, 2008) şi în Annals of New York Academy of Science (2009).
Analizând cele prezentate se desprind următoarele:
· Articolele publicate conţin date rezultate din activitatea de cercetare ştiinţifică a autorilor, realizată în laboratoarele proprii. Datele aparţin în consecinţă membrilor echipei de cercetare, nu au fost preluate sau c opiate după alţi autori, şi deci acuzaţia de plagiat nu are nici un fel de susţinere;
· Acolo unde doar o parte dintre autorii cercetării au avut contribuţii, articolul rezultat pe baza acestor contribuţii a fost semnat doar de către aceştia;
· Datele experimentale au fost iniţial comunicate la conferinţe ştiinţifice de profil pentru validarea de către comunitatea ştiinţifică şi apoi au fost publicate, în vederea asigurării vizibilităţii internaţionale, în reviste de prestigiu, cotate ISI, precum Journal of European Ceramic Society, respectiv Thin Solid Films. Pentru publicarea în aceste reviste, articolele parcurg un proces extrem de sever de recenzie ştiinţifică, realizată de specialişti în domeniu cu prestigiu internaţional.
Putem afirma în concluzie că rezultatele ştiinţifice care fac obiectul articolelor prezentate sunt originale, aduc contribuţii la dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice în domeniu, fiind validate prin publicarea în reviste de prestigiu. Ele aparţin parteneriatului constituit în cadrul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Universităţii din Bucureşti, Institutului Naţional pentru Cercetare – Dezvoltare în Fizica Materialelor, METAV şi ARMTECH şi în consecinţă considerăm că acuzaţiile aduse sunt neargumentate şi insuficient documentate.
De asemenea, dezavuăm modul în care postul de televiziune B1TV a prezentat cazul, cu rea credinţă, fără a solicita în a prealabil şi a expune opiniei publice opinia persoanelor implicate.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.