Teatrul de Stat Constanța sărbătorește 70 de ani de la prima premieră a teatrului, ieșind la public cu trei premiere în această lună, iar pe tot parcursul anului vor fi organizate diverse evenimente aniversare.
După „Crima din strada Lourcine” de Labiche, care a făcut săli pline în weekend-ul trecut, iată că sâmbătă, 15 mai, ora 19:00, prezentăm a patra premieră oficială a acestei stagiuni, spectacolul „MARIA TĂNASE. O POVESTE”, scenariul și regia Carmen Lidia Vidu, multimedia: Cristina Baciu, scenografia: Lăcrămioara Dumitraşcu.
Avanpremiera este programată vineri, 14 mai, de la ora 19:00.
„MARIA TĂNASE. O POVESTE” înfățișează o versiune despre viața celebrei cântărețe, cu aspecte ale personalității ei care sunt mai puțin cunoscute. Documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile ei, analogii cu Edith Piaf sau cu Frida Kahlo, toate alcătuiesc o imagine coerentă a unei femei superbe și puternice. Într-o montare inedită, cu o imagistică luxuriantă, actrița și cântăreața Mirela Pană dă viață, cu sensibilitate și talent, Mariei Tănase, acompaniată de pianista Elena Gatcin.
Regizoare de teatru, de film și de evenimente culturale, Carmen Lidia Vidu a devenit cunoscută ca cel mai important regizor de teatru multimedia din România și cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București. Din 2017 este directorul multimedia al Festivalului Internațional „George Enescu”. Interesată și permeabilă la contextul local cu diferitele lui aspecte, Carmen Lidia Vidu creează spectacole sau instalații care răspund unor teme de actualitate ale societății, dincolo de tendințele de suprafață. În ultimii ani spectacolele ei au fost jucate în America, Austria, Germania, Belgia și la cele mai importante festivaluri din România.
La Constanța ea a mai pus în scenă drama documentară „Jurnal de România. Constanța”, parte a unui proiect multimedia mai larg, spectacol în care șase dintre actrițele TSC s-au interpretat pe ele însele, oferind publicului constănțean, cu sinceritate, o perspectivă inedită asupra orașului lor, asupra condiției femeii și artistului în societate. Spectacolul a avut reprezentații în multe orașe din România, dar și la Viena și la Bruxelles, reprezentând țara noastră la Festivalul Internațional de Arte „Europalia“ 2019.
Duminică, 16 mai, de la ora 19:00, publicul este asteptat la comedia romantică „DESCULȚ ÎN PARC” de Neil Simon, în regia lui Liviu Manolache.
„Desculț în parc” aduce pe scenă două povești de dragoste care se potențează reciproc și le amintește tuturor cât de important este să se bucure, fără teamă și fără constrângeri, de orice clipă a vieții. Cât de important este ca, din când în când, să lăsăm la o parte grijile și să ne aventurăm desculți în parc. Cei aflați la începutul căsniciei vor rezona cu dificultățile pe care cuplul tânăr le întâmpină, iar cei care au renunțat la dragoste vor vedea că întâlnirile fericite pot apărea chiar și în a doua jumătate a vieții și pot răscoli sentimente uitate.
În distribuție: Florina Stănculeț, Nina Udrescu, Tani Ștefu, Liviu Manolache și Cosmin Mihale. Scenografia este semnată de Eugenia Tărășescu Jianu
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.