Astăzi, 10.12.2012, la Biblioteca Universitară Constanţa, au fost decernate premiile elevilor înscrişi la concursul de creaţie iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi desfăşurat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala „Dobrogea”.
Într-o atmosferă caldă, plină de eleganţă şi rafinament intelectual, precum şi de o mare sensibilitate, elevii constănţeni au fost distinşi cu premii care le dă încredere în talentul şi sensibilitatea lor. Pentru secţiunea Poezie, au fost premiaţi elevii: Mădălina Sas, Liceul Teoretic „Ovidius” şi Cristina Georgescu, Liceul Teoretic „G. Călinescu” (Premiul I) , Mădălina Niţă – Liceul Teoretic „Ovidius” (Premiul al II-lea), Maria Girip – Clubul Copiilor Medgidia (Premiul al III-lea), Diana Holban – Colegiul Naţional Pedagogic „C-tin Brătescu” (Menţiune) şi Cătălin Carataş – Liceul Teoretic „G. Călinescu” (Menţiune). Secţiunea Proză scurtă a captat atenţia juriului prin lucrările elevelor: Dumitru Ştefania, Liceul Teoretic „Decebal” şi Ema Bratu, Liceul Teoretic „N. Bălcescu” Medgidia (Premiul I), Diana Dobrescu, Liceul Teoretic „Ovidius” (Premiul al II-lea), Mădălina Sas, Liceul Teoretic „Ovidius” (Premiul al III-lea), Roxana Frîncu, Liceul Teoretic „G. Călinescu” (Menţiune) şi Diana Dumitrache de la Clubul Copiilor Medgidia (Menţiune).
Pentru secţiunea Eseu a fost premiată eleva Iulia Gheorghe de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” care a menţionat: „Pentru mine, vizita în locul ideal de desfăşurare a oricărui scriitor, indiferent de vârstă, semnifică o experienţă mirifică, interesantă, percepută ca un ansamblu de gânduri adunate şi apoi răsfrânte de-a lungul cărţilor (mai mult sau mai puţin) prăfuite.
Consider că în bibliotecă se găsesc cei mai valoroşi oameni. Viitoare personalități care debutează intr-o cameră simplă, cu opere uluitoare, care ating subiecte inimaginablie.
Drumul la bibliotecă trebuie parcurs zilnic, căci, prin prisma acestei căi, urmăm paşii discreţi, dar măreţi ai celor mai cunoscuţi scriitori.
La Biblioteca virtuală din cadrul Universităţii „Ovidius” am întâlnit oameni cu un grad ridicat de cultură şi originalitate şi am reuşit să pătrund, chiar dacă doar pentru câteva minute, în lumea lor fascinantă, bucurându-mă pe de altă parte de rezultatele muncii mele, prin prestigiosul premiu ce mi s-a acordat de către „Uniunea Scriitorilor – Filiala Dobrogea.”
De asemenea, eleva Dumitru Ştefania de la Liceul Teoretic „Decebal”, a declarat: „Sunt onorată să primesc acest premiu, care atestă nu altceva decât rezultatul unei trude. Această lucrare contopeşte cele câteva idei răsfirate într-o paletă expresivă de sentimente şi gânduri. Mulţumesc în mod deosebit juriului şi doamnei profesoare Ududec Laura care a declanșat în mine dorința de a evolua în raiul literaturii.”
Cu acest prilej, preşedintele juriului, scriitorul Ovidiu Dunăreanu a precizat: „Consider că trebuie să sprijinim tinerele talente, autorii din spaţiul şcolii, să venim în sprijinul lor şi să-i ajutăm să creeze texte de valoare. Dacă din tinerele generaţii se nasc doi-trei scriitori, este excelent.”
În calitate de inspector şcolar de specialitate şi de iniţiator al acestui concurs de creaţie destinat elevilor de nivel liceal, apreciez numărul mare al elevilor pasionaţi şi talentaţi pentru domeniul prea puţin căutat în zilele noastre. Îi felicit atât pe adolescenţii fascinaţi de arta scrisului, cât şi pe cadrele didactice care îi descoperă şi îi încurajează.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.