Fundația ERSTE anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru ediția a patra a Premiului Fundației ERSTE pentru Integrare Socială în 13 țări din Europa Centrală și de Sud-Est: România, Austria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, Moldova, Serbia, Slovacia și Slovenia. Premiul este oferit organizațiilor non-profit din cele 13 țări participante care desfășoară proiecte de integrare socială inovatoare și eficiente. Proiectele trebuie să aibă în vedere integrarea socială a unuia sau a mai multor grupuri de persoane dezavantajate, cum ar fi: minorități etnice, persoane cu dizabilități, comunitatea LGBT, copii, bătrâni, femei, persoane fără adăpost, emigranți, persoane încarcerate, refugiați.Aplicațiile pot fi trimise în perioada 3 septembrie – 11 noiembrie 2012 la: www.socialintegration.org/register.
Câștigătorii Premiului pentru Integrare Socială vor fi anunțați în cadrul Ceremoniei de Premiere care va fi organizată în Viena în iunie 2013.
În afara premiilor în bani în valoare totală de 610.000 euro, cei 33 de câștigători (30 proiecte câştigătoare, 2 Premii Speciale din partea Juriului și Premiul Practicienilor) beneficiază de suport în relaţia cu presa, asigurat de consultanți specializaţi în Relaţii Publice, pe o perioadă de 2 ani (iulie 2013 – iunie 2015). De asemenea, organizațiile finaliste (aproximativ 130 de organizații din toate țările participante) vor fi integrate în ERSTE Foundation’s NGO Academy – o platformă menită să le permită dezvoltarea diverselor competenţe organizaţionale cum ar fi: aptitudini de relaţionare cu mass media, dezvoltarea de întreprinderi sociale ca alternativă de finanţare, dobândirea de aptitudini în zona de fundraising, dezvoltarea identității organizaționale.
Proiectele finaliste vor fi evaluate de un juriu internațional, din care face parte și un reprezentant din România, Mona Nicoară – regizor și activist „Într-un moment în care integrarea este ceva despre care se vorbește mult, despre care se fac proiecte și evaluări, despre care se oferă păreri sceptice și poziții ideologice, Fundația ERSTE aduce pragmatism și claritate prin găsirea modelelor care funcționează și care merită înțelese și susținute pe termen lung. Pentru organizațiile din România este esențială recunoașterea și susțienerea internațională a substanței muncii lor și a rezultatelor specifice, care de prea multe ori trec neobservate acasă.”, a declarat Mona Nicoară.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.