Chilianul Alejandro Aravena a fost distins cu Premiul Pritzker 2016 pentru „arhitectura sa, care îmbină cu abilitate responsabilitatea socială, necesitățile economice și designul habitatului uman”, după cum a explicat, miercuri, la Chicago, juriul condus de lordul Peter Palumbo.
Premiul, în valoare de 100.000 de dolari, a fost creat în 1979 de Jay Pritzker. Acesta a murit în 1999, iar laureatul din 2016 a fost anunțat de Tom Pritzker, fiul omului de afaceri care a înființat prestigioasa distincție. Alejandro Aravena va primi premiul în 4 aprilie, la sediul ONU din New York.
Alejandro Aravena înțelege „materialele și construcția, dar și importanța poeziei și puterii arhitecturii de a comunica la diverse niveluri”, a afirmat juriul, impresionat de ”operele lui excelente” atât publice, cât și particulare, din Chile și în multe alte state. În mod special au fost menționate clădirile realizate de el în cadrul Universității Catolice din Chile, între care Centrul pentru Inovare Anacleto Angelini (2014), Turnurile Siameze (2005), Facultatea de Medicină (2004), Facultatea de Arhitectură (2004) și Facultatea de Matematică (1999).
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.