În acest an, Constanţa va fi gazda Campaniei „Controlează-ţi diabetul”, ediţia a II-a, manifestare care se va desfăşura în perioada 7-8 iulie 2012, sub organizarea ştiinţifică a Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice în parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Constanţa. Evenimentele organizate în această perioadă au ca principal scop informarea şi educarea cu privire la importanţa prevenţiei diabetului şi cunoaşterea factorilor de risc care determină apariţia bolii, îmbunătăţirea vieţii persoanelor cu diabet, precum şi implicarea autorităţilor în propagarea mesajului de alarmă cu privire la incidenţa crescută a cazurilor de diabet din România.
Ziua de 7 iulie va avea un caracter ştiinţific, în cadrul căreia se va organiza un simpozion la care vor fi invitați peste 150 de medici diabetologi, nefrologi, internişti și medici de familie. În cadrul evenimentului, ce va avea loc la Hotel Malibu, sala Ovidiu, vor fi prezente nume mari din diabetologia românească, dintre care amintim: prof.univ.dr. Doina Catrinoiu – Șef Centrul de Diabet, Boli de Nutriție și Metabolism – Constanța, prof.univ.dr. Maria Moța – Preşedinte Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof.univ.dr. Nicolae Hâncu – Preşedinte de onoare Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, conf.univ.dr. I. Andrei Vereşiu – Preşedinte Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof.univ.dr. Amorin Popa – Președintele Comisiei de Diabet din cadrul Ministerului Sănătăţii, prof.univ.dr. Constantin Ionescu Tîrgoviște – Președintele Asociației Medicale Române, prof.univ.dr. Gabriela Radulian – Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”, conf.univ.dr. Cristian Serafinceanu – medic primar diabetolog Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. Paulescu“, conf.univ.dr. Gabriela Roman – Vicepreşedintele Societăţii Europene pentru Obezitate, conf.univ.dr. Timar Romulus – Șef Clinica de Diabet, Boli Metabolice și Nutriție Timișoara, şef lucr.dr. Cornelia Bala – UMF „Iuliu Haţieganu”Cluj-Napoca, dr. Cristian Guja – Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”, conf.univ.dr. Adrian Vlad – UMF „Victor Babeş“ Timişoara, şef lucr.dr. Mihai Bogdan – Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Iaşi, şef lucr.dr. Mircea Panduru – medic specialist diabet nutriţie şi boli metobolice, UMF „Carol Davila”, şef lucr. dr. Tofolean Doina Ecaterina – Facultatea de Medicină, Universitatea Ovidius Constanţa, şef lucr. dr. Toringhibel Marius – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Nicodim Simona Mirela – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Înscrierile pentru simpozionul ştiinţific se fac pe site-ul Campaniei „Controlează-ţi diabetul”: www.controleaza-diabetul.ro. Participarea este gratuită, pe baza înscrierii online. Evenimentul este creditat cu puncte EMC.
În cele 2 zile (7 şi 8 iulie) vor avea loc şi activităţi dedicate publicului larg, în intervalul 09:00-19:00. Constănţenii sunt invitaţi să îşi testeze gratuit glicemia şi hemoglobina glicozilată la cortul special amenajat din zona Casino Mamaia.
Pentru că educaţia în diabet este foarte importantă, va fi amenajat un cort dedicat educaţiei în diabet, de unde veţi putea afla cele mai noi informaţii de la specialişti în domeniu. Acesta va fi amplasat în zona complexului comercial City Park Mall, la intrarea în Parcul Tăbăcăriei, în intervalul 09:00-19:00.
De asemenea, tot în ziua de 8 iulie, vor fi desfăşurate activităţi sportive, de la aerobic pe plajă – pentru că mişcarea este bună pentru sănătate – la jucat volei pe plajă, la Arena Beach Sport, CVM Tomis, zona Casino Mamaia. Cei mici vor avea posibilitatea să înălţe un zmeu în zona Casino Mamaia – ca simbol de sprijin pentru toţi cei care sunt suferă de diabet, în întreaga lume.
Studioul mobil „Un zâmbet şi un gând” va fi amplasat în cele 2 zile dedicate Campaniei Controlează-ţi Diabetul, ediţia Constanţa, pentru a prelua mesajele de susţinere din partea publicului larg către cei care au diabet, la nivel mondial.
Campania „Controlează-ţi diabetul”, ediţia Constanţa este iniţiată de: Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în parteneriat local cu Centrul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Constanţa. Partenerii științifici ai evenimentului sunt: Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice şi Asociaţia Română de Educaţie în Diabet. Pe plan local, manifestarea este susținută de către Primăria Municipiului Constanţa, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi CMV Tomis Constanţa.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.