Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga l-a primit astăzi, 11 mai 2012, pe ambasadorul Republicii Austria la Bucureşti, Michael Schwarzinger. Temele abordate au vizat domeniile prioritare de cooperare bilaterală şi europeană, cu accent pe dezvoltarea relaţiilor economice şi Strategia Uniunii Europene privind Regiunea Dunării, proiect co-iniţiat de către cele două state.
Cei doi oficiali au reliefat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale între România şi Austria, precum şi dinamica ascendentă a cooperării economice. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că, în 2011, volumul schimburilor bilaterale a depăşit 3 miliarde de euro, în creştere cu 15% faţă de 2010, iar valoarea exporturilor româneşti către Austria a depăşit pentru prima dată 1 miliard de euro.
A fost menţionat interesul ambelor părţi pentru menţinerea la un nivel ridicat a interesului companiilor austriece faţă de oportunităţile investiţionale din România, în diverse domenii precum infrastructură, mediu, energii regenerabile, agricultură, turism etc. De asemenea, a fost exprimat interesul părţilor pentru dezvoltarea, în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind Regiunea Dunării, a transportului de mărfuri pe Dunăre şi dezvoltarea legăturilor cu porturile Constanţa şi Galaţi.
A fost evidenţiată tradiţia şi importanţa schimburilor culturale şi academice dintre cele două ţări la nivelul instituţiilor culturale, de cercetare şi învăţământ.
În cadrul discuţiei, interlocutorul austriac a reiterat susţinerea pe care Austria o acordă obiectivului ţării noastre de a adera la Schengen.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.