Ministrul afacerilor externe Cristian Diaconescu, l-a primit astăzi, 2 aprilie 2012, în vizită de prezentare pe Philippe Gustin, ambasadorul Republicii Franceze în România.
Întrevederea a evidenţiat voinţa politică fermă a celor două state de a amplifica cooperarea bilaterală în cadrul amplu şi structurat al Parteneriatului Strategic, fiind evidenţiată necesitatea actualizării Foii sale de parcurs în domeniile sectoriale de interes comun şi concentrării celor două părţi asupra unor proiecte concrete şi realizabile.
A fost salutată dinamica schimburilor comerciale şi potenţialul de dezvoltare, Franţa fiind cel de-al treilea partener economic al României. Ambasadorul francez a subliniat, totodată, rolul important pe care îl va acorda în cursul mandatului său în România dezvoltării continue a cooperării economice şi comerciale.
De asemenea, ambele părţi au exprimat voinţa comună de aprofundare a consultărilor şi cooperării la nivelul Uniunii Europene în dosarele de interes major comun.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.