Secretarul de stat Bogdan Aurescu a primit-o astăzi, 13 martie 2012, pe Tassanawadee Miancharoen, ambasadorul agreat al Regatului Thailandei în România, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare. Secretarul de stat român a felicitat-o pentru preluarea postului de ambasador la Bucureşti, i-a urat succes în îndeplinirea mandatului şi a asigurat-o de întregul sprijin al MAE în desfăşurarea activităţii sale în România.
Totodată, Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea intensificării dialogului politic la diferite niveluri, pe linie guvernamentală şi parlamentară, în vederea revigorării relaţiilor bilaterale româno-thailandeze, îndeosebi în domeniile cooperării economice şi comerţului, culturii şi turismului, prin valorificarea expertizei şi potenţialului pe care îl au România şi Thailanda.
Ambii oficiali au exprimat hotărârea de a identifica formele şi modalităţile cele mai potrivite care să contribuie la creşterea echilibrată a schimburilor comerciale dintre cele două ţări şi la promovarea unor proiecte de cooperare în ţara noastră, inclusiv prin participarea cu investiţii thailandeze.
Ambasadorul Tassanawadee Miancharoen a prezentat importanţa pe care autorităţile thailandeze o acordă dezvoltării unor relaţii active cu România, prin aprofundarea cooperării în domenii de interes comun, sens în care va depune eforturi susţinute în perioada mandatului său.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.