Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut astăzi, 3 mai 2012, o întrevedere cu delegaţia Ligii parlamentare de prietenie din Dieta Naţională a Japoniei, condusă de secretarul general al Ligii, Takashi Ishizeki.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat nivelul foarte bun al dialogului politic româno-japonez, care a imprimat actualul caracter, de tip strategic, al relaţiei bilaterale şi a evidenţiat importanţa dialogului inter-parlamentar pentru dezvoltarea, în continuare, a cooperării între cele două state. De asemenea, a evocat valoarea organizării unui calendar susţinut de contacte de lucru pe teme de interes pentru cele două state, respectiv contacte la nivel înalt. Secretarul de stat a subliniat importanţa dezvoltării relaţiilor economice, pe bază de proiecte concrete, cum este cel al construcţiei liniei de metrou între Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cofinanţată de partea japoneză. Totodată, a arătat că pentru partea română este extrem de importantă permanentizarea, la finele anului 2012, a regimului de călătorie fără vize pentru deţinătorii de paşapoarte româneşti, pentru sejur turistic şi a solicitat sprijinul interlocutorilor în acest sens.
Delegaţia japoneză a împărtăşit interesul pentru dezvoltarea relaţiilor parlamentare şi la nivel guvernamental, respectiv pentru intensificarea cooperării economice, inclusiv prin investiţii japoneze consistente în economia românească. De asemenea, partea japoneză a arătat că va depune toate eforturile pentru luarea deciziei permanentizării regimului de scutire de vize pentru cetăţenii români.
În cadrul discuţiilor, a fost subliniată şi disponibilitatea celor două părţi pentru identificarea unor noi domenii de colaborare în vederea dezvoltării bunelor relaţii dintre România şi Japonia. Totodată, a avut loc un schimb de opinii cu privire la relaţiile dintre UE şi Japonia, respectiv privind evoluţiile din Peninsula Coreeană, fiind constatată similitudinea de poziţii ale celor două state.
Informaţii suplimentare
Delegaţia japoneză efectuează o vizită în România, în perioada 2-3 mai 2012, la invitaţia grupului de prietenie cu Japonia din Parlamentul României. Delegaţia japoneză a avut întrevederi cu grupul de prietenie cu Japonia din forul legislativ, conducerea Comisiei de politică externă a Senatului, conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, respectiv a Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.