Poliţiştii din Arad au surprins patru bărbaţi în timp ce sustrăgeau 280 de litri de motorină din trei utilaje parcate în zona autostrăzii A1. În urmă cu câteva zile, alţi trei bărbaţi surprinşi în flagrant de poliţişti, în timp ce sustrageau combustibil, au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
La data de 24 august a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Rurală Semlac din cadrul I.P.J. Arad au surprins în flagrant patru bărbaţi în timp ce încercau să sustragă motorină din trei utilaje ale unei societăţi comerciale, care erau parcate pe tronsonul de autostradă Pecica – Nădlac.
Până în momentul depistării, în jurul orei 05.30, cei patru bărbaţi au sustras 280 de litri de motorină, în valoare de aproximativ 1.750 de lei. Cei în cauză sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Reamintim că, în noaptea de 20 spre 21august a.c., poliţiştii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Arad au surprins în flagrant trei persoane, în timp ce sustrăgeau aproximativ 200 de litri de motorină, din rezervorul unui autotren, aflat în parcarea de pe Autostrada A1, la km. 530, pe sensul de mers Arad – Timişoara.
Deşi au fost somaţi de poliţişti, cei trei au încercat să fugă. Pentru imobilizarea acestora, poliţiştii au executat un foc de avertisment, în plan vertical, iar apoi, înspre autoturismul cu care aceştia au încercat să fugă de la faţa locului, unul dintre bănuiţi fiind rănit uşor la picior.
Cei trei bărbaţi, toţi din judeţul Timiş, au fost imobilizaţi, persoana rănită fiind transportată la Spitalul Judeţean Arad, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
Cei în cauză au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind prezentaţi instanţei de judecată, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.